Curg amenzile mari pe „capul” clubului găzarilor!

Redactia -

Aşa cum era de aşteptat, Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a pedepsit cluburile AFC Rapid Bucureşti şi SC FC Petrolul Ploieşti pentru spectacolul pirotehnic de la derbiul de sâmbătă, 9 martie 2013, de pe arena Valentin Stănescu-Giuleşti, încheiat cu scorul de 0-0. Numai că, în mod cu totul şi cu totul surprinzător, membrii comisiei au apreciat drept mai gravă fapta galeriei oaspeţilor, care a aruncat trei torţe pe teren, după primele două, arbitrul Sebastian Colţescu, din Craiova, oprind partida şi cerând organizatorilor să ia măsuri. Nu la fel a procedat însă, ceva mai devreme, când – dinspre peluza stadionului  – fusese aruncată o torţă pe gazon, după o „desfăşurare de forţe” mult mai mare (foto; www.gsp.ro)!

Dacă nici rapidiştii nu au fost iertaţi, CD aplicându-le o amendă de 20.000 de lei, pe petrolişti aceiaşi comisie i-a sancţionat, ciudat, cu 10.000 în plus. Asta deşi de organizarea întâlnirii au răspuns exclusiv cei de la AFC Rapid, care aveau obligaţia să nu lase suporterii celor două echipe să pătrundă cu torţe în arenă. Apreciindu-se drept „cam exagerată” amenda, directorul executiv al SC FC Petrolul, Alexandru Crângu, a făcut public că o va contesta. Este posibil ca, la judecată, să se fi ţinut cont de precedentele penalizări din tur, atunci când galeria „lupilor” a scandat lozinci împotriva diriguitorilor fotbalului autohton. Dacă aşa s-a şi întâmplat, ar însemna că, la Comisia de Disciplină a LPF, se judecă pe bază de ranchiună, ci nu după regulament! Atâta vreme cât nu au existat accidente în urma aruncării torţelor, iar jocul a fost oprit doar pentru puţină vreme, iar în mitanul secund, centralul Colţescu nu a luat deloc atitudine fermă după gestul impardonabil al căpitanului Rapidului, Daniel Pancu, care s-a „răzbunat” pe un fular în culorile Petrolului, agăţat de Mircea Bornescu de plasa propriei porţi, excesul de zel al CD nu miroase deloc a bine. Altădată, a fost mai îngăduitoare cu echipe din Bucureşti, pentru fapte infinit mai grave! Dar aşa este la CD, unii au „pile”, iar alţii – nu!