Dacă echipele de fotbal locale tot dispar, prahovenii pleacă încotro văd cu ochii! Fostul petrolist Sorin Ciobanu a ajuns în Austria

Dragos Trestioreanu -

Dacă echipele de fotbal locale tot dispar, prahovenii pleacă încotro văd cu ochii! Fostul petrolist Sorin Ciobanu a ajuns în Austria

Sorin Ciobanu, fundaș central care a adunat minute bune în Liga 1, la Sportul Studențesc București, este un produs 100% al Centrului de Copii și Juniori al SC FC Petrolul, societate comercială intrată acum în procedura de faliment. Odată cu problemele ivite sub vechiul acționariat, Ciobanu a trecut la Chimia Brazi și, de acolo, alături de doi coechipieri, și ei foști la CCJ al clubului găzarilor, Valentin Lazăr și Ionuț Șerban, l-au urmat pe ex-președintele executiv al Chimiei Brazi, Lucian Rădulescu, la echipa din cartierul Regie. Au prins și zile mai bune, dar și unele foarte proaste, din cauza managementului lui Vasile Șiman, finanțatorul Sportului. Au scăpat cu greu de sub… dictatura acestuia, Lazăr și Șerban ajungând la Dinamo, acolo unde sunt și în prezent, iar Ciobanu a trebuit să opteze pentru eșalonul secund, devenind favoritul fanilor Metalului Reșița – cei care l-au numit… „Gladiatorul”! – și, apoi, ai Rapidului CFR Suceava.

Iarna trecută, Sorin Constantin Ciobanu trecuse probele la o formație de eșalon inferior din Austria, dar având condiții la care în România nici nu se poate visa, dar antrenorul moldovenilor, Costel Ilie, s-a opus acordării dezlegării. Însă, puțin mai târziu a obținut-o și s-a legitimat la Juventus București, grupare care era în luptă pentru promovarea în eșalonul secund, cu Delta Dobrogea Tulcea. Nu a mai apucat să sărbătorească și accederea în Liga a II-a, deoarece a întrerupt, amiabil, cu două etape înainte de finalul campionatului, acordul oficial avut cu trupa pregătită de către directorul tehnic Marin Barbu, alias Magiun, și antrenorul principal Daniel Oprița, ambii cu legături avute în carieră cu Petrolul. Odată cu reluarea pregătirilor, a fost solicitat de ASU Politehnica Timișoara, echipa fanilor adevăratei Poli, dar nu s-a ajuns la un numitor comun. A fost momentul în care cel care îi intermediase, în iarnă, transferul la formația austriacă, l-a contactat din nou și i-a oferit posibilitatea de a reveni în Austria, de data aceasta fiind jucător liber de contract. Sorin a ajuns vinerea trecută la clubul din al treilea eșalon, ATSV Stadl-Paura, care are drept obiectiv promovarea în liga secundă din țara celebrului Toni Polster. A doua zi a și fost testat într-un amical cu ANIF (foto, al patrulea de la stânga, lângă balon, la momentele de încălzire de dinaintea debutului; arhivă personală), tot o trupă de Liga a III-a. A evoluat 90 de minute și, chiar dacă partida s-an terminat cu 2-1 pentru adversari, l-a impresionat pe tehnicianul Christian Mayrleb. Cel care a decis ca ploieșteanul să semneze imediat contractul. Interesant este că președintele lui ATSV Stadl-Paura i-a mărturisit intermediarului transferului – agentul român de origine germană stabilit în Austria, Niki Disaga, că nu i s-a mai întâmplat niciodată ca un antrenor să se decidă atât de repede în privința legitimării unui fotbalist! Disaaga reprezintă câțiva fotbaliști români pe piața austriacă, printre care și fostul fundaș stânga al defunctei AFC Fortuna Poiana Câmpina, timișoreanul Florin Anițoiu, cel care a dat de curând probe la CSMS Iași, dar nu le-a și trecut. Odată cu Sorin Ciobanu a mai fost achiziționat la Stadl-Paura și un fost echipier al multiplei campioane a Austriei, Red Bull Salzburg, mijlocașul Hariș Bukva, un bosniaco-austriac ex-combatant cu Red Bull în Europa League! Dar și Mayrleb este un nume bine cunoscut în Țara Valsului, fiind internațional al acestei țări, atât la „U 21”,  cât și la seniori, ca atacant bifând la prima reprezentativă 29 de meciuri și 6 goluri și retrăgându-se de pe teren, la 1 iulie 2015, când a preluat-o pe ATSV Stadl-Paura. Fără a-i fi rușine, la CV-ul lui de practicant al sportului rege, să înceapă antrenoratul mai de jos! Christian Mayrleb a a avut un contract și în Anglia, la Sheffield Wednesday, dar marea parte a carierei sale a petrecut-o la formații austriece de prim rang, evoluând și în fosta Cupă UEFA.

Condițiile de care are parte acum Sorin Ciobanu, la un club de al treilea eșalon, sunt aproape de neînchipuit la destule echipe de Liga a II-a de la noi, staff-ul tehnic beneficiind și de serviciile unui psihoterapeut și ale unui masor, angajați ai ATSV Stadl-Paura. Sorin se va muta curând într-un apartament închiriat de club, putând astfel a-și aduce acolo, repede, mama și iubita, astfel cât să aibă liniștea necesară pentru pregătire și evoluții apreciate. Unele care îi pot aduce, ulterior, un transfer la o grupare de eșalon superior din Austria. Până la debutul sezonului oficial, noua echipă a lui Ciobanu dispută mai multe jocuri-test, iar pe 16 iulie va debuta în Cupa Austriei, o săptămână mai târziu începând și campionatul. Până atunci, în această seară, de la ora locală 19.30 (un ceas mai târziu în țara noastră), fostul junior al Petrolului va bifa al doilea meci în culorile alb-roșii ale clubului austriac.

Este păcat că, tocmai acum, când Petrolul are nevoie să renască, iar discuțiile se tot prelungesc, asezonate și cu scandaluri, fotbaliști locali buni și atașați de clubul fanion – Sorin Constantin  Ciobanu este, și el, unul care trăiește pentru… culorile galben-albastre! – trebuie să-și caute norocul departe de Ploiești, de România, aici nemiafiind condiții decente pentru activitatea propriu-zise și nici motivare financiară, viața de sportiv fiind mai scurtă și nefiind loc, mereu, numai pentru sentimentalisme. De subliniat că, la Stadl-Paura, Ciobanu poate strânge chiar și 2.000 de euro/lună, cu tot cu bonusurile pentru victorii! Asta pe când aici, la noi, la al treilea eșalon, un salariu cu două zerouri, în lei, este mare lucru! Însă, era de așetptat să se ajungă la acest moment trist, după managemenetul dezastruos din ultimii destui ani din fotbalul prahovean.