Dan Lăzărescu şi Gheorghe Constantin răspund acuzaţiilor lui Vivi Răchită

Redactia -

După declaraţiile acuzatoare ale managerului general al SC FC Petrolul Ploieşti, Vivi Răchită, făcute imediat după terminarea partidei echipei pe care o pregăteşte, contra Universităţii Cluj, scor: 2-2 (1-0), cei doi vizaţi, Dan Lăzărescu (foto stânga; www.sport.rol.ro), membru în staff-ul de conducere al Comisiei Centrale de Arbitri, şi Gheorghe Constantin (foto dreapta; www.ziarelive.ro), ex-preşedinte al aceleiaşi comisii şi actual şef de club, la o divizionară B, i-au răspuns oficialului „lupilor”.

Mai întâi a deschis discuţia Lăzărescu, care a explicat, pe www.gsp.ro, că, „în primul rând, cei o mie de euro (n.r. – sumă pe care Răchită a declarat că a plătit-o pentru un curs al CCA) au reprezentat taxa pentru respectiva lecţie şi a fost plătită comisiei de către toate echipele din prima ligă. În al doilea rând, nu ştiu de unde ştie Răchită ce s-a discutat acolo, pentru că, la început, mi-a propus să semnez direct actele că le-am ţinut Gheorghe_Constantin_Valceaprelegerea, obligatorie pentru caietul de licenţiere, deoarece jucătorii lui ar fi plictisiţi. Am refuzat, iar când am început lecţia, Răchită a zis că mai bine iese la o terasă să bea o cafea, că pe el nu-l interesează. De fapt, la toate cele cinci echipe cărora le-am ţinut eu lecţii, un singur antrenor s-a arătat interesat să participe. E vorba despre Isăilă, de la Sportul”. Ciudată optica tehnicianului găzarilor, el însuşi dovedindu-se mai plictisit decât băieţii lui, de fapt.

La rândul său, contactat de către acelaşi site, „Costică Vâlcea” – acuzat că şi-ar fi rugat fiul, centralul Augustus Constantin, să-l răzbune, fiindcă Vivi Răchită a refuzat cooptarea lui în conducerea Petrolului, a spus: „Am nevoie de linişte, nu să dezleg modul în care gândeşte Răchită despre nu ştiu ce discuţie purtată acum vreo doi ani. Am vorbit cu multe persoane în acea vreme, dar cu Răchită nu am discutat despre astfel de subiecte. Iar Augustus, fiul meu, a mai arbitrat Petrolul de atunci. De ce s-ar fi gândit să se răzbune tocmai acum?”. Chiar aşa!