Daniel Savu: Nu e oportună desemnarea unui coordonator din partea structurii centrale a partidului

Mihai Ciobanu -

Daniel Savu: Nu e oportună desemnarea unui coordonator din partea structurii centrale a partidului

Senatorul Daniel Savu a posta pe site-ul său oficial, precum şi pe Facebook un comunicat de presă în care comentează informaţiile potrivit cărora Codrin Ştefănescu ar urma să coordoneze alegerile interne din PSD, pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează:

„Urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la decizii interne atribuite PSD, referitoare la faptul că domnul Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD, ar fi fost desemnat coordonator al alegerilor interne din Organizaţia PSD Prahova, preşedintele interimar al PSD Prahova, senatorul Daniel Savu, face următoarele precizări:

1. PSD Prahova nu consideră necesară şi oportună desemnarea unui coordonator din partea structurii centrale a partidului, în condiţiile în care, până în prezent, au fost finalizate alegerile interne în peste 90 % dintre organizaţiile locale la nivel judeţean. Procedurile de desfăşurare a alegerilor s-au derulat transparent, cu respectarea prevederilor statutare şi fără niciun fel de contestaţie.

2. Prezenţa în Prahova a secretarului general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, săptămâna trecută, la o întâlnire cu primarii PSD din judeţ, s-a făcut în absenţa unei informări oficiale a conducerii statutare a partidului, atât la nivel judeţean cât şi naţional, precum şi fără convocarea pe canalele oficiale a parlamentarilor PSD de Prahova şi a aleşilor locali PSD.

3. Situaţia din cadrul PSD Prahova, precum şi desemnarea unui coordonator din partea structurii centrale a partidului, va face obiectul unei dezbateri şi analize în cadrul Comitetului Executiv Naţional PSD care va avea loc miercuri, 22 iulie 2015.

4. Pentru democraţia din PSD, este nejustificată crearea unui astfel de precedent neprevăzut în Statut, cu privire la activitatea internă a unei organizaţii judeţene.”