De miercuri, FC Petrolul dă drumul pregătirii asaltului promovării în Liga a II-a

Dragos Trestioreanu -

De miercuri, FC Petrolul dă drumul pregătirii asaltului promovării în Liga a II-a

Miercuri, 10 ianuarie 2018, va lua sfârșit lunga vacanță de iarnă a liderului Seriei a III-a din Liga a III-a de fotbal, FC Petrolul Ploiești. Distanțată la doar două lungimi de principala contrcandidată la promovarea în eșalonul imediat superior, AFCM Alexandria, trupa lui Romulus Ciobanu – tehnician instalat la cârma găzarilor imediat după terminarea turului actualei ediții – se va reuni la ora 16.00, la arena Ilie Oană. Iar asta în prezența numeroșilor suporteri, care vor avea parte, conform tradiției din ultimii ani, de vizionarea primului antrenament de după vacanță.

Cu acest prilej, vor putea fi văzute, pentru prima oară și oficial, noile achiziții anunțate încă de luna trecută, portarul Raul Avram (ex-FC Botoșani) și mijlocașul Daniel Ștefan Cârjan (ultima oară la Viitorul Domnești. Vor lipsi cinci echipieri din tur, cărora conducerea le-a dat acordul de transfer pentru a trata cu alte grupări: goal-keeper-ul Ionuț Marinică, mijlocașul Alexandru Puchea, atacanții Adrian Vintila și Roland Stănescu, precum și mijlocașul „U 19”, Gheorghe Dumitru. Este posibil însă ca la reunire să mai apară și alte noutăți, în ceea ce privește achizițiile.

Petroliștii așteaptă la stadion cât mai mulți suporteri și pentru ca nou-veniții să cunoască imediat atmosfera inegalabilă de pe „Ilie Oană”, stadion pe care s-ar putea desfășura și primul meci amical al anului, pe 20 ianuarie, cu două zile înainte de plecarea în stagiul montan de la Cheile Grădiștei, din județul Brașov. Primul adversar va fi tocmai din reședința acestui județ, ACS Steagu Roșu, club care a invitat-o pe FC Petrolul, vara trecută, la un patrulater disputat pe o arenă din urbea de la poalele Tâmpei. Reamintim că acea competiție amicală a fost adjudecată atunci de „lupi”.

Interesant este că, la Cheile Grădiștei, Claudiu Tudor și coechipierii săi au programat un meci-test cu rivala locală a celei dintâi oponente din 2018, formația suporterilor defunctei FC Brașov, AS SR, care evoluează în aceeași ligă a IV-a, ca și Steagu Roșu. Reamintesc că, anul trecut, când Petrolul ’52 era campioana de toamnă a eșalonului de elită prahovean, pregătirile s-au reluat cu o săptămână mai târziu decât acum, pe 17 ianuarie. Atunci, alegrările s-au efectuat pe un strat destul de gros de zăpadă, acum aceasta lipsind cu desăvârșire!

Foto: Marcel G. MARIN, www.republikanews.ro și www.republicanii.ro