Deşi nu vrea să promoveze, Chimia Brazi este împinsă alături de… candidatele la accederea în Liga a II-a de fotbal!

Redactia -

Deşi nu vrea să promoveze, Chimia Brazi este împinsă alături de… candidatele la accederea în Liga a II-a de fotbal!

Paradoxal, deşi fără obiectiv performant în ediţia 2011-2012 a campionatului Seriei a III-a a celui de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării, echipele prahovene au avut parte, în etapa a XXVI-a, de victorii la unison – două pe teren, iar celelalte tot atâtea, la „masa verde”. Aşa că, volens-nolens, Chimia Brazi, beneficiară a unui 3-0, ca urmare a retragerii din competiţie, în retur, a Dunării Turris Turnu Măgurele, se află pe ultimul loc al podiumului, cu 43 de puncte, la doar două distanţă de primul loc, singurul care asigură promovarea în Liga a II-a, respectiv unul faţă de ocupanta locului secund. Însă, deşi formaţiile locale Conpet Ploieşti şi AFC Filipeştii de Pădure i-au dat, fiecare, o mână de ajutor în această rundă, câştigând, în faţa liderului CS Buftea, respectiv a trupei de pe locul al patrulea, ACS Urban Titu, Chimia nu emite deloc pretenţii de mărire, zice-se din cauza lipsei fondurilor financiare necesare abordării unui sezon în eşalonul imediat superior. Rău a ajuns fotbalul prahovean, cu tot mai puţine grupări în al treilea eşalon şi – mai muilt ca sigur – niciuna, în cel de deasupra acestuia!

Conpetul a fost vedeta zilei, reuşind, pe frumaosa arenă de la Strejnic, s-o învingă, în al doilea minut de prelungiri, pe posibila viitoare divizionară secundă CS Buftea. Ex-petrolistul Darius Badea (7) a deschis scorul pentru gazde, oaspeţii egalând printr-o lovitură de pedeapsă, tranformată în minutul 86 de către ex-rapidistul Andrei Petrescu. Însă, 360 de secunde mai târziu, Ionuţ Cioc (foto; www.republicanul.ro) a stabilit scorul final, tot din penalti, micşorând astfel diferenţa de puncte dintre CS Buftea şi o altă echipă ilfoveană, Viitorul Domneşti, câştigătoare cu 3-1 (1-0) a unui derbi al aceluiaşi judeţ, desfăşurat pe terenul satelitului Concordiei Chiajna. CS Buftea conduce seria cu 45 de puncte, iar prima sa urmăritoare, Viitorul, are 44.

O altă frumoasă surpriză, total neaşteptată, a făcut-o AFC Filipeştii de Pădure, impunându-se pe arena de la Titu, în dauna formaţiei locale, ACS Urban, cu 2-1, ţinând-o astfel la patru lungimi de Chimia Brazi, pe locul al IV-lea. Mihai Ene a făcut deranj pe stadionul dâmboviţean, marcând în minutul 25, iar coechipierul său, Vasile Iacob (31), aproape că le-a luat, din primul mitan, toate speranţele localnicilor, înscriind pentru 2-0. De altfel, aşa s-a şi întâmplat până la urmă, cei de la ACS Urban nereuşind decât să reducă din handicap, prin „veteranul” om de gol al său, Marinică Ionică, cu 20 de minute înainte de ultimul fluier al arbitrului. S-a terminat, deci, tot 2-1 pentru a doua grupare din Prahova. În sfârşit, şi CSO Ploepni a fost beneficiară a unui 3-0, la „masa verde”, în urma retragerii, în pauza de iarnă, a Argeşului Mihaăileşti.

După această etapă, Conpet se află pe poziţia a şaptea, cu 35 de puncte, Plopeniul – pe a noua, cu 31, tot atâtea având puncte acumulând şi formaţia de pe un loc mai jos, AFC Filipeştii de Pădure. Interesant este că fosta grupare locală, Prahova 2010 Tomşani, mutată de către patronul său, Radu Călin, la Clinceni, stă cel mai bine, în afara Chimiei, fiind pe poziţia a cincea, cu 37 de puncte. Asta după ce, la finele turului, se afla, reamintim, pe un loc retrogradabil!