Deşi pierde jucători buni, Chimia Brazi nu se lasă

Redactia -

Părăsită în iarnă de câţiva fotbalişti foarte buni – Marius Vişan, golgheterul din tur plecat la Prahova 2010 Tomşani, Ionuţ Şerban, internaţionalul de juniori „U 17” achiziţionat de Sportul Studenţesc Bucureşti, şi Sorin Ciobanu, aflat tot în tabăra celor din „Regie”, deşi nu este încă legitimat, fiind suspendat de clubul său -, Chimia Brazi nu se predă şi merge înainte sub comanda competentului său antrenor, Tavi Grigore. Ignoră, deocamdată, aşezarea ilegală pe banca „alb-negrilor”, la Piatra Neamţ, a lui Ciobanu, care era trimis să se pregătească la echipa de juniori, şi învinge în meciuri-test, indiferent de eşalonul adversarelor. Astfel, după un 1-0, cu Gloria, pe terenul sintetic de la Buzău, a urmat un mult mai clar 3-1, în faţa unei colege de eşalon, a patra clasată din Seria I, CS Panciu.

Jocul cu moldovenii s-a disputat pe aceeaşi suprafaţă cu gazon artificial, băieţii lui Grigore dominând clar repriza întâi, pe care au terminat-o cu scorul de  2-0, graţie golurilor marcate de Cătălin Vlad (foto, în echipament albastru; www.ziarelive.ro) şi nou-venitul de la viitoarea oponentă din prima etapă a returului, CSO Plopeni, mijlocaşul Gabriel Marin. În mitanul secund, tot o nouă achiziţie, Cristian Negotei (ex-CS Ştefăneşti, din Divizia C), a marcat pentru 3-0, cei din Panciu marcând golul de onoare abia pe final. S-a terminat 3-1 (2-0), după un joc amical în care  au fost utilizaţi toţi fotbaliştii deplasaţi la Buzău. lipsind doar Petrişor Dedu, accidentat, şi Florin Prodan, convocat la una dintre selecţionatele naţionale de juniori. Grigore a început cu următorul „11”: Ad. Gheorghe – M. Dinu, I. Neagu, M. Dedu, Irimescu – Cr. Negotei, B. Minciună, G. Marin, B. Năstase – Arnăutu, C. Vlad. După pauză au mai evoluat portarul B. Sava şi jucătorii de câmp M. Roman, M. Stanciu, M. Ivan, Vl. Butufei, Bencea, T. Dumitru şi Fl. Dumitru. În primul derbi prahovean al returului, Chimia va primi replica formaţiei din Plopeni, în faţa căreia are de luat o revanşă, după acel drastic 0-3, din cea dintâi rundă a campionatului. Meciul se va desfăşura vineri, 16 martie 2012, cu începere de la ora 15.00, pe arena de lângă combinat.