Demolarea sediului CS Petrolul se amână sine die

Redactia -

CS_Petrolul_vedere_spre_sediu_si_spre_tribuna_I_a_noii_arene_plus_fostul_sediu_FC_PetrolulDeoarece au citit în presă că – în locul actualului sediu al Clubului Sportiv Petrolul, al mini-hotelului şi al celorlalte săli, destinate gimnasticii, luptelor şi scrimei, precum şi  a altor incinte – se va construi parcarea VIP a noii arene Ilie Oană, suporterii echipei „lupilor” se tot întreabă de ce operaţiunea de demolare a mai vechilor clădiri se tot amână. În fapt, este vorba despre o amânare sine die, explicaţia fiind cât se poate de simplă: nu există cadrul legal care să permită dărâmarea compexului de clădiri, din care face parte şi sala de gimnastică. Automat, în locul acesteia, trebuie oferit CS Petrolul un alt spaţiu care să corespundă cerinţelor pregătirilor şi practicării acestui sport. Pentru a rezolva această problemă, surse care se pretind bine informate declară că primarul Andrei Volosevici, în calitate de proprietar al construcţiilor aflate în patrimoniul municipalităţii, a oferit drept compensaţie secţiei de gimnastică o sală aflată sub tribuna a doua a actualei arene.

Numai că, şefa secţiei de profil a fost nevoită să refuze, explicându-i – se zice – edilului că este necesară o sală care să aibă plafonul drept, nu mansardat, cum este cel de la tribuna respectivă, din cauza treptelor pe care s-au montat scaunele de plastic din stadion. În caz contrar, aparatele nu ar putea fi montate în interior, în condiţii corespunzătoare. Cum unde e lege nu-i tocmeală, edilul-şef al Ploieştiului a trebuit să accepte realitatea şi acum aşteaptă ca legea cu pricina să fie modificată, pentru a se putea astfel permite demolarea, fără riscuri, a tuturor clădirilor date în folosinţă CS Petrolul, dar şi SC FC Petrolul (vezi cele două fotografii). La fel, sunt necesare incinte şi pentru celelalte secţii care activează acum în clădirea ce se intenţionează a fi demolată.