Situaţie ciudată – şi veţi vedea mai jos de ce – în faza a II-a ediţiei 2012-2013 a Cupei României, la fotbal, în cea ce priveşte echipele prahovene intrate în urnă. Asta dacă nu cumva o fi fost vorba despre împerecheri dirijate pe criteriu geografic. Astfel, miercuri, 1 august, de la ora 17.30, pe arena Gheorghe Şilaev ar trebui să joace formaţia locală, CSO Plopeni, contra fostei colege de eşalon şi serie, Chimia Brazi. La Filipeştii de Pădure, pe „Metalul”, ar combate AFC şi Conpet Ploieşti. Însă, în privinţa fiecăreia dintre aceste patru grupări există un mare semn de întrebare. Iar asta deoarece au apărut destule schimbări în vacanţa de vară. CSO Plopeni, formaţie ce a început pregătirile, încă aşteaptă miraculosul sponsor, care – dacă nu vine – va conduce la decizia „retrogradării” în Liga A Prahova. Se pune deci problema, pentru Cupa României, să se poată alcătui o echipă care să fie înscrisă în raportul de joc, precum şi să se găsească, în calitate de gazdă, banii necesari organizării şi achitării baremurilor arbitrilor şi observatorilor. Pe de altă parte, Chimiei i se caută deja loc în… aceeaşi Ligă A, locul din al treilea eşalon fiind preluat de noua Fortuna Brazi. Trupă care, sub numele de… Prahova 2010 Tomşani, a fost eliminată, în faza precedentă, de FC Zagon! Şi AFC Filipeşti este mai aproape de Liga A Prahova, chiar mai mult decât Plopeniul, sprijinul financiar al comunităţii locale dispărând odată cu schimbarea structurii Consiliului Local, algoritmul actual nemaipermiţându-i primarului pedelist Costel Morărescu să mai aibă susţinere pentru fotbal! Mai bine stă – şi financiar, şi ca efectiv – Conpetul, trecută însă şi ea prin restructurări, în sensul că şi-a schimbat nu numai numele, patronatul, ci şi locul de disputare a viitoarelor partide oficiale, care va fi pe „Poiana”, în al doilea municipiu al Prahovei, unde va evolua… FC CSM Conpet Câmpina. Ce de încurcături!

În faza a II-a a Cupei României vor participa echipele calificate din cea precedentă, plus toate divizionarele C, cu excepţia celor şase nou-promovate şi a celor tot atâtea retrogradate, vara aceasta, în primul eşalon judeţean. Învingătoarele se vor duela, apoi, pe 15 august, tot de la ora 17.30, în faza a III-a a competiţiei KO. Rămâne de văzut care dintre formaţiile prahovene vor accede acolo şi dacă vor avea puterea să aducă, ulterior, pe terenul lor, la toamnă, şi o grupare din Liga I.

Aşa l-am cunoscut eu pe Regele Mihai

Era un subiect tabu înainte de ’89. Copil fiind, apoi adolescent, am reuşit să umplu ceva din g

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Familia Petrolului de azi

În mai bine de șase decenii de viață alături de Petrolul, mi-a fost dat să văd generații pes

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline