Apreciaţi în urma adjudecării destul de recente a unei competiţii amicale de profil, „Antalian Cup”, în Turcia, juniorii mici ai SC FC Petrolul Ploieşti (foto, împreună cu team-managerul Cristian Vlad, primul din dreapta sus, şi antrenorii Iulian Cojocaru, al doilea din dreapta, Octavian Dincuţă şi Bogdan Dinu, primul din stânga sus: www.fcpetrolul.ro) au fost invitaţi la cel mai puternic turneu de copii din lume, aşa-zisul „Mundialito”, aflat – potrivit siteului clubului găzarilor – la cea de-a XX-a sa ediţie, care va fi găzduită de localităţile portugheză Real de Santo Antonio, respectiv spaniolă, Ayamonte. Grupa pregătită de Iulian Cojocaru, cuprinzând micuţi fotbalişti născuţi în anii 2001 şi 2002, va face parte dintr-o serie în care vor combate cu trupele de profil ale cluburilor FC Porto (Portugalia), CF Cracks Valencia (Spania), CD Estrella Chucena (Spania), Central Brooklyn (SUA) şi EFCD 1889 B Huelva (Spania). La acest mega-turneu, împărţit pe 12 grupe având cinci sau şase echipe în componenţă, şi-au anunţat prezenţe formaţii ale celebrelor FC Barcelona, Real Madrid (ambele din Spania), AC Milan, Juventus Torino (ambele din Italia), Benfica Lisabona (Portugalia), Zenit St.Petersburg (Rusia), FC Sevilla (Spania), Vasco da Gama (Brazilia) sau Betis Sevilla (Spania). După ce vor evolua în compania fiecăreia dintre echipele din grupa lor, dacă se vor clasa pe unul dintre primele două locuri, puştii echipaţi în galben şi albastru se vor califica în faza imediat superioară a competiţiei, visând la adjudecarea trofeului de la „Mundialito”.

Dar surprizele plăcute oferite de Centrul de Copii şi Juniori al SC FC Petrolul nu se opresc aici, fostul mare internaţional Florin Răducioiu, ex-component al „Generaţiei de Aur şi în prezent selecţioner al echipei naţionale „sub 15 ani”, a mai convocat, în afara lui Eugen Rudaru şi Andrei Oprea, încă un elev al lui Claudiu Toader, de la grupa de juniori C, Alberto Olaru (născut în anul 1988). Cei trei petrolişti participă la o testare şi un stagiu de pregătire care au drept gazdă, în perioada 20-23 februarie 2013, una dintre bazele sportive ale Federaţiei Române de Fotbal, mai precis cea de la Mogoşoaia.

Aşa l-am cunoscut eu pe Regele Mihai

Era un subiect tabu înainte de ’89. Copil fiind, apoi adolescent, am reuşit să umplu ceva din g

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Familia Petrolului de azi

În mai bine de șase decenii de viață alături de Petrolul, mi-a fost dat să văd generații pes

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline