Cine plătește, de fapt, prețul asumării responsabilității, în fotbal? Și la Petrolul, și pe oriunde altundeva

Dragos Trestioreanu -

Tot aud de ani de zile, în fotbalul românesc, cu precădere după 1989, despre asumarea responsabilității de către persoanele alese să conducă un club de fotbal. Dar nu numai a lor, și directorii sportivi declamându-și asumarea responsabilității, atunci când fac achiziții de jucători. Bref, ne lasă să înțelegem că, dacă nu se vor dovedi inspirați, atunci vor ridica mâinile și vor demisiona pe loc. Concret, din lipsă a rezultatelor scontate. Cazul este general. Se întâmplă și la o echipă din prima ligă autohtonă, și la alta de liga a „n”-șpea. Că în diverse situații, și nu puține, nu se ajunge chiar până acolo e deja altă gâscă în altă traistă. De regulă, ieșirea în față și anunțarea asumării responsabilității dă bine la suporteri, care își zic… „uite ce om de caracter avem noi, la club, cum își riscă el viitorul profesional, numai ca să fie demn!”. În acel moment, nimeni, dar absolut nimeni, nu se gândește, de fapt, la cine va plăti, de fapt, prețul asumării resaponsabilității.

Trecând de la general la particular, să luăm cazul Petrolului de azi. Politica de transferuri – am fost asigurat – este apanajul președintelui executiv Cristian Vlad, cel care are ultimul cuvânt asupra numelor celor care pleacă, respectiv ale celor care vin. Dar asta, nota bene, numai după ce se consultă cu colaboratori din club. Bănuiesc că este vorba despre cei din staff-ul tehnic. Sau/și din cel administrativ, dintre cei care au mai dat cu piciorul în minge, cel putin la nivel divizionar. E drept că această democrație, lăudabilă fără discuție, depinde totuși și de numărul, și de priceperea celor aleși pentru a fi consultați. Asta deoarece cu cât sunt mai multe minți puse la treabă, cu atât mai bine. Dacă așa și este, ar fi OK. Cum OK este și ca șeful Executivului să aibă, cum scriam mai sus, ultimul cuvânt. Să aprobe ori să respingă o propunere de transfer, într-un sens sau altul. Este însă și momentul în care, se poate altfel?, apare și acea asumare a responsabilității. Adică, un fel de… ruletă rusească, hazardul putând acționa asupra oricărei tranzacții de jucători, oricărei achiziții. Oare, cine poate garanta 100% că fotbalistul X sau Y poate rupe norii la noua echipă? Vă spun eu: nimeni! Și-atunci, afirmația cu asumarea responsabilității este superfluă! În niciun club de fotbal din România, indiferent de eșalon, implicit și la FC Petrolul, nu există vreo Mafalda în fruntea board-ului executiv. Nu are cum.

Cu siguranță că, atunci când a decis să vină Avram și Cârjan, la Petrolul, iar  Marinică, Puchea, Vintilă, Stănescu și Dumitru să plece de aici, Cristi Vlad a discutat cu noul antrenor principal, Romulus  Ciobanu. Nu am niciun dubiu din acest punct de vedere. Poate că au mai fost întrebați și alții, în cazul celor la care s-a renunțat. Mai exact, cei care au lucrat mai mult cu cvintetul mai sus-menționat. Cert este și că, indiferent de cine a făcut recomandările renunțării la cei cinci, nu ar fi avut nicio șansă să-i vadă și plecați, dacă șeful Executivului nu ar fi dat OK-ul pentru așa ceva. Și-atunci, fiind vorba despre o consultare, de ce și-ar asuma responsabilitatea doar ultimul decident?!? Făcând un exercițiu de imaginație, să zicem că, în vreme ce achizițiile nu vor confirma, iar cei la care s-a renunțat se vor remarca la viitoarele echipe ale lor, ce-ar trebui să facă, atunci, Vlad? Să demisioneze? Personal, apreciez că ar fi total neproductiv. De ce? Fiindcă este un conducător tânăr, inteligemt, cu putere de muncă, a acceptat postul atunci când alții au fugit de el ca dracul de tămâie, a căpătat destulă experiență și o va mai face și de-acum înainte. Adică, atâta cât să… nu mai declare, vreodată, că-și asumă responsabilitatea, în diverse probleme. În fotbal nu-i ca la științele exacte, nimic nefiind sigur, mai precis. În fotbal, e mai mult o loterie. Să arunci ochii spre cer și să te rogi mereu ca un procent cât mai mare din deciziile luate să fie de bun augur. Nu va trebui să primești nici laude dacxă îți iese, asta pentru că așa prevede fișa postului, cum nu va trebui nici să renunți, deoarece – am scris mai sus și întăresc – fotbalul chiar este o loterie. Pe cale de consecință, că va fi bine, că va fi mai puțin bine sau deloc, asumarea responsabilității cred că nu are niciun rost, fiindcă prețul real îl va suporta cu totul altcineva!

Și-am ajuns acolo unde am vrut să ajung. Să zicem, prin absurd, nicidecum altcumva, că achizițiile nu vor confirma, că efortul pecuniar va fi astfel în zadar, că rezultatele nu vor fi cele așteptate. Va câștiga echipa ceva dacă președintele sau antrenorul își dau demisia, asumându-și responsabilitatea? Nici vorbă, tot acolo rămânând, adică – Doamne ferește! – pe un loc perdant. Demisionarii pleacă și-și găsesc de muncă în altă parte, nu rămân agățați, popular vorbind, într-un pom. Adevăratul perdant va fi astfel SUPORTERUL! El va plăti prețul real al… asumării responsabilității altuia/altora. Numai el nu-și va mai vedea echipa favorită acolo unde visa să ajungă. Motiv pentru care, și la Petrolul, și oriunde altundeva nu aș mai  vrea să aud despre această asumare a responsabilității, iar suporterii să nu mai creadă, naivi, că ar însemna din start ceva pozitiv. Dimpotrivă!