M-am săturat până peste cap de manelişti!

Daniel Dimache -

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor celebri din ţara asta. Acuma, depinde de gusturi, dacă românii îl caută mai des pe internet pe un cântăreţ ce abordează un gen muzical de o calitate îndoielnică, decât pe autentice valori precum Florin Piersic sau Florin Călinescu, lucru care spune destul de multe despre nivelul de cultură al naţiei acesteia sau despre cine pe cine a asimilat ca şi cultură sau civilizaţie în România. Dar nu cultura şi muzica sunt subiectul scrierii de faţă, ci cu totul alte aspecte.

Acest „cântăreț rom de manele din România”, conform Wikipedia, care şi-a spus în trecut şi Florin Fermecătoru şi a colaborat chiar cu Goran Bregovici (de fapt au scos o melodie împreună prin 2011), a devenit şi mai faimos pe plan internaţional, vedem, după ce a fost oprit de poliţiştii newyorkezi deunăzi, pe aeroportul J.F.K., având 100.000 de dolari în bagaje. Manelistul, reţinut împreună cu întreaga trupă, le-a declarat yankeilor că a obţinut banii dintr-un concert şi probabil pe principiul, „e al vostru spălaţi-vă, la cap cu el”, aceştia l-au lăsat într-un final să se îmbarce pentru România, însă după ce i-au confiscat banii pentru care nu a putut dovedi provenienţa. În mod sigur, dacă era de-al lor, ar fi fost cercetat de Fisc pentru fraudă fiscală.

Nu, la noi băieţii ăştia, şi sunt o puzderie, de diverse ranguri, sunt trataţi ca nişte regi în ţară şi lăsaţi nederanjaţi să facă evaziune cât cuprinde.  Încurajaţi aproape… Au palate şi produc munţi de bani, dar majoritatea dintre ei nu plătesc impozite nici cât un amărăştean de rând. Mai mult, banii cu care sunt acoperiţi la parangheliile lor, au de asemenea, o provenienţă îndoielnică, pentru că nu-mi spuneţi că unul care ia leafa pe 5 şi 20 ale lunii îşi permite să arunce „fără număr, fără număr” pentru nu cântec, oricât l-ar băga în extaz actul artistic.

Aşadar, la nivelul de evaziune şi fraudă din ograda noastră, pe care, iată, tot americanii ni-l arată, cu 100.000 de dolari vehiculaţi la o cântare şi căraţi ascunşi printre chiloţi şi şosete, ne imaginăm care ar fi amploarea acestei industrii a manelelor. Asta dacă nu cumva, e şi un mod de… prespălare a banilor proveniţi din alte activităţi infracţionale mult mai periculoase, cărora cântăcioşii le-ar da cu o minimă şi străvezie acoperire. Chiar dacă ar fi vorba numai despre răsplătirea unui act artistic pe la nunţi cu salbe şi cocoşei, la cota să zicem, de Shakira, Justin Bieber sau ACDC, sunt nişte sume imense care se vântură, cu precădere în interiorul României, fără să fie impozitate cu vreun sfanţ. În vreme ce românul de rând plăteşte până la ultimul leuţ, şi aşa este normal să se întâmple, pentru impozitele şi taxele stabilite de stat.

Poate că vă voi povesti altădată despre coşmarul pe care semnatarul acestor rânduri l-a trăit pe propria piele, având neşansa să se pricopsească cu un vecin – un mediocru manelist/interlop ploieştean, pe cât lipsit de educaţie, pe atât de violent şi sfidător, însă tratat cu maximă indulgenţă de autorităţi, din motive pe care le pun în seama unui anumit vid legislativ, dar lesne pot fi suspectate şi ca fiind incompetenţă sau, de ce nu?, corupţie. Exact în spiritul acelei batjocuri generale la adresa cetăţeanului plătitor de taxe, care în ochii multora apare ca un prost.