Mihai_Ciobanu

Nesimţirea la putere

Timpul estimat pentru citirea articolului este 149 secunde

Nesimţirea e la putere în România. Ne-o demonstrează viaţa în fiecare zi pe care o trăim pe aceste meleaguri care nu au nicio vină că printre cei care le-au populat se află mulţi, foarte mulţi nesimţiţi. Nesimţiti pe stradă, nesimţiţi în magazine, în parcuri, la iarbă verde, la cinematograf, în Parlament. 

Merg zilnic la magazinul LIDL din Vest, de foarte multe ori cu copilul. Desigur, atunci când a fost construit magazinul, au fost create câteva locuri de parcare mai aproape de intrarea în magazin special pentru cei care au copii mici şi pentru persoanele cu handicap. Numai că foarte rar se întâmplă să găsesc un loc liber. De ce oare? Din cauza meltenilor care, în nesimţirea ce-i caracterizează, parchează maşinile fără jenă pe aceste locuri. Dă-i în mă-sa de „handicapaţi”, să stea acasă, iar dacă ai copil ce, nu poţi să-l ţii în braţe? 

Avem şi nesimţiţii rumegători. Cei care stau seara cocoţaţi pe băncile din parc şi mănâncă seminţe scuipând cojile pe jos, până se face un mare cerc de coji în jurul lor, cu raza egală cu puterea cu care reuşesc să scuipe. Nesimţiţii rumegători sunt de toate sexele şi vârstele, de la adolescenţi până la bunicuţe ieşite cu nepoţii la aer. Dovadă că nesimţirea nu ţine cont de vârstă, de sex, de etnie. Ea e universală. 

Să nu uităm de nesimţiţii cu bormaşină. Da, despre vecinii noştri e vorba. Cei care, la 9 seara, când te pui şi tu în pat îşi aduc aminte că mai au de dat câteva găuri. Şi încep să duduie de se aude în tot blocul. Iar dacă se găseşte vreunul să bată în calorifer, atunci să te ţii. „La mine în casă fac ce vreau eu”, zice nesimţitul dând maşina pe percuţie, ca să aibă putere mai mare.

Mai sunt şi nesimţiţii care ne conduc. Ce care au fost toată viaţa bugetari, au trăit (teoretic) din indemnizaţiile de parlamentar, de ministru şi care, totuşi au reuşit să agonisească averi colosale. Iar dacă cineva îndrăzneşte să-i întrebe dacă vilele, maşinile şi excursiile scumpe sunt luate, cumva, din şpăgi sau comisioane li se dă rapid replica: „băi nesimţitule, cum îţi permiţi!?” 

În unele cazuri nesimţirea tinde să dispară atunci când aceste personaje depăşesc graniţele ţării, în alte cazuri se accentuează. Depinde de cât de mult este întipărită în genele fiecăruia. Cert e că la noi în România nesimţirea e la putere. Şi slabe speranţe să fie dată jos prea curând de acolo.

Comentariile sunt închise.

Inline
Inline