ACS Petrolul ’52 a dovedit. Simpatizanții ei au dovedit-o?

Dragos Trestioreanu - feb. 28, 2017

Adunată „pe repede înainte”, vara trecută, cu nici măcar o lună înaintea startului actualei ediții a campionatului Ligii A Prahova, din motivele deja știute și asupra cărora nu mai revin, echipa Petrolul ’52 a dovedit ulterior, nu numai prin titulatura de campioană de toamnă, ci și prin joc, că merită să fie urmașa, de drept și de fapt, a istoriei aproape seculară a clubului găzarilor. Un club cu patru titluri naționale, trei Cupe ale României și prezențe apreciate, nu o dată, în cupele europene. Sigur, a fi acum în al patrulea eșalon nu-i același lucru cu a fi în primul. Dar, și așa, de aici se poate porni, de pe baze bune, într-un drum ascendent, care să conducă la revenirea în cel dintâi eșalon. Pe cale de consecință, Petrolului ’52 ar trebui să i se acorde atenția cuvenită. Mai precis, a primi marca, sigla, palmaresul etc., din partea municipalității, deținătoarea din 2012 a tuturor acestora, odată cu achiziționarea lor de la penultimul acționariat al SC FC Petrolul. Iar toți cei care combat acum sub comanda fostelor glorii, Octavian Grigore, Gheorghe Liliac și Cristian Vlad, merită, și ei, a intra, apoi, în „cartea de aur” a clubului Petrolul. Acel Petrolul care ajunsese, odată, respectat aproape în toată țara.

Din alt punct de vedere, cel al simpatizanților culorilor galben-albastre, este cât se poate de limpede că nu s-a dovedit tot ceea ce trebuia. Dar nu mă refer aici la cei 2-3.000 de fani fideli, nelipsiți de la meciurile echipei lor de suflet, cu precădere în „templul” Petrolului, arena Ilie Oană, ci la cei care, după ce i-a mânat curiozitatea, la începutul toamnei trecute, să vină de trei ori mai mulți în tribune, au uitat, apoi, drumul spre stadion! În lupta lor – deja îmi pare o luptă – de a convinge Consiliul Local Ploiești de a li se acorda marca, conducătorii, antrenorii și fotbaliștii de la ACS Petrolul ’52 nu au mai pirimit suport tocmai de la cei de la care se așteptau cel mai puțin: iubitorii echipei găzarilor! Cei care, în ultimii cinci ani, umpleau arena Ilie Oană, la meciurile din Liga 1, au găsit motivul renunțării lor de-acum de a fi alături de Claudiu Tudor și coechipierii acestuia. Pasămite că acest Petrolul ’52 nu ar fi FC Petrolul! Că ar fi o… clonă! Dacă e s-o luăm așa, din vara lui 2003 încoace, și SC FC Petrolul a fost tot o clonă! Dar tot a adunat, la vremea ei, pe stadioane, destule mii de susținători morali! Justificarea este absolut puerilă. În condițiile în care sângele apă nu se face, ori iubești, ori nu iuebști. Nu poți iubi doar în Liga 1, iar în Liga a IV-a nu mai poți. Franc ar fi a se recunoaște că una-i să vezi meciuri cu Steaua, Dinamo, Craiova, CFR Cluj etc. și alta să fii martor la partide cu Brebu, Băneștiul sau Cocorăștiul. De fapt, asta e și explicația adevărată a reculului în ceea ce privește numărul de fani de pe arena Ilie Oană, de la un meci la altul, în tur. Imposibilitatea unora, conjuncturali cum îmi place să-i numesc, de a înghiți dueluri dintr-un eșalon județean. Care însă, chiar dacă nu vor ei să recunoască, au totuși farmecul lor. Chiar dacă, firesc, mai mult pentru cunoscători.

Ceea ce nu-și dau seama – sau se fac că nu-și dau seama – toți aceia care, după meciul cu AS Tufeni Băicoi, au dispărut, joc după joc, din tribune, este că, se observă deja, nu numai echipa trebuie să convingă municipalitatea de a-i acorda marca, ci și numărul mare de simpatizanți ai ei. Aceia care, pe rețele de scoializare, prin likeuri și comentarii, sau pe stradă, prin viu grai, își clamează dragostea pentru Petrolul, dar când vine vorba de mers la stadion, parcă… uită pe cine iubesc! Situație în care se oferă un alibi de tergiversare tocmai a acordării mult doritei mărci. Cazul nu se reduce numai la acei simaptizanți care au dat bir cu fugiții sau nici măcar nu au călcat încă pe „Ilie Oană”, la vreun meci, ci și la sponsori – sau finanțatori, cum vreți să-i numiți – care, ca și simpatizanții conjuncturali, se leagă de absența marcii pentru a-și justifica, de fapt, lipsa dorinței de a o sprijini financiar pe ACS Petrolul ’52. Chiar mi-aș dori ca marca să fie acordată cât mai repede, pentru a vedea atunci ce scuze vor mai invoca toți cei numiți mai sus. Asta pentru că, o știu și ei, se acoperă de justificări, în condițiile în care nici nu avut – și nici nu au – de gând să asigure un suport financiar clubului. Un club care a depășit deja stadiul susținerii prin donații, rezultatele impunând, în perspectiva promovării, fonduri mult mai importante decât generoasele hai să le zic cotizații ale adevăraților mari petroliști. În fața cărora îmi scot pălăria, de fiecare dată.

Antipatia unora față de conducerea actuală a ACS Petrolul ’52, față de antrenori și jucători, hrănită de persuasiunea, ciclică, a unui personaj local care promite „marea cu sarea”, adică un alt Petrolul deținător al mărcii, nu înseamnă altceva decât speranțe deșarte, în opinia mea. Un soi de a băga bățul prin gardul unei curți în interiorul căreia s-a ridicat o construcție ce merită să aibă cât mai multe etaje. Un demers căruia trebuie să i spună stop, cu fermitate. Iar primul pas ar fi regăsirea drumului către arena Ilie Oană, în apropiatul retur. Încă de la primul meci de acasă, de la finele acestei săptămâni. Vor fi, în curând, două confruntări tari, în compania echipelor CS Păulești, campioana en-titre a județului Prahova, și CS Blejoi, merituoasă secondantă din ierarhia turului Ligii A. Cu 7-8.000 de fani – dacă 10.000 nu s-or putea încă strânge – în tribune și peluze, ACS Petrolul ’52 ar oferi autorirăților locale încă un semn că merită să i se acorde marca. Întârziind sine die acest moment, din varii motive, nu se va ajunge la respectarea voinței fanilor adevărați. Evident că o asociere, așa cum se propune printr-un proiect de hotărâre întocmit de către consilierii locali PSD+ALDE, trebuie să respecte întrutotul legea. Însă, nu numai atât, ci important este ca părțile – USP, conducerea ACS Petrolul ’52  și consilierii locali autori ai proiectului – să ajungă să bată palma, să ajungă la un numitor comun, la finalul discuțiilor. Asta deoarece încă mai există clauze care, pe bună dreptate, nu sunt pe placul tuturor părților. Odată ajuns la consens în urma negocierilor, solicitate printr-un comunicat de USP, nimic nu va mai sta în calea acordării mărcii. Orice întârziere ar conduce la pierderea continuității istoriei de peste 90 de ani a Petrolului. Cui i-ar folosi așa ceva?!?