Uite Vagner, nu (mai) e Vagner!

Dragos Trestioreanu -

FC Petrolul Facebook Official a oferit informația conform căreia clubul găzarilor s-a despărțit amiabil de fotbalistul Alexandru Vagner, semnat și prezentat în această vară, dar care nu a apucat să și debuteze în campionat pentru „galben-albaștri”, fiind ținut în tribună și la partida din turul II național a Cupei României, de marțea trecută, și la etapa de debut a întrecerilor Seriei a III-a a Ligii a III-a, din 26 august 2017. Cum nu s-a oferit și o explicație a motivului despărțirii neașteptate și premature dintre părți, faptul lasă loc la interpetări. La speculații, mai pe șleau.

Alexandru Vagner, ex-FC Petrolul, FC Petrolul Facebook OfficialOriginar din Azuga, Vagner (28 de ani) – dacă ne uităm pe www.transfermarkt.de – are 120 de meciuri în Liga 1, a înscris un gol și are 2 assisturi, a mai evoluat o dată în Cupa Ligii, de 23 de ori în Liga a II-a și de 10 în Cupa României. Provenind de la Școala de Fotbal EuroAfrica a lui Petre Gavrilă, Alex a evoluat la câteva echipe de prim eșalon, precum Gloria Bistrița, FCM Târgu Mureș, Concordia Chiajna și FC Brașov. Ei bine, un fotbalist cu un astfel de CV a acceptat nu demult să semneze cu o formație dintr-un eșalon în care nu știu să mai fi jucat după ce a plecat de la Bușteni. Dar, tot un astfel de fotbalist a fost ținut, repet, în afara lotului de 18, într-un interval de numai 4 zile, săptămâna trecută, la confruntările oficiale cu divizionarele „C” ACS Urban Titu, respectiv, ACS Viitorul Domnești! Nu știu ce i s-o fi spus (garantat) lui Alexandru Vagner atunci când a semnat cu ACS Petrolul ’52 și spera să joace pentru FC Petrolul. E la mintea cocoșului, totuși, că nu s-a gândit nvreo clipă că va evolua când și când, în funcție de opțiuni. La vârsta lui, mai având să zicem vreo 4-5 ani de fotbal – cei care au acum 28 de ani ajungând să se cam gândească deja la viitorul lor ca… antrenori ori chiar la afaceri -, a sta în tibună două meciuri la rând înseamnă deja pierdere de vreme. Să nu ascundem după deget! Pentru că nu a apucat să facă – așa cum se spune în folclorul fotbalistic – prea multe dușuri la „Ilie Oană”, echipa stând destul timp la Brașov, în cantonament, iar apoi antrenându-se mai mult pe la Pleașa, Alex Vagner nu a făcut valuri odată cu plecarea sa de la Ploiești. Asta și pentru că fanii nici nu apucaseră sa-l cunoască (prea) bine. Și-atunci, ce rost avea să mai reclame ceva?!?

Cum în situația lui Vagner s-au mai aflat și alți coechipieri de-ai lui, mai exact trei pe care echipa s-a bazat din plin în returul sezonului trecut, de unul dintre ei chiar și în a doua parte a turului, renunțarea azugeanului poate deveni un… model de urmat. Concret, Gabriel Frâncu, Roland Stănescu și Georgian Păun – cu amendamentul că acesta din urmă a fost și accidentat pentru o vreme – i-au fost vecini de scaun și marți, și sâmbătă,  la tribuna 0, fundașului dreapta care i-a spus deja adio Petrolului. Evident, asta nu înseamnă că și cei trei ar cere, eventual, o reziliere amiabilă, Doamne ferește! Poate că de-acum fostul lor coleg de echipă o fi avut (și) alte motive să se separe prematur de clubul găzarilor. De ce nu? Dar, dacă motivul real ar fi cel despre care am scris în debutul editorialului? Dar, dacă ținerea/menținerea celor patru în tribună două meciuri la rând, deși jocul din teren nu era chiar la înălțime – bine că scorurile finale au fost cele dorite, însă! – este un semnal? Un semnal că ar fi prea mulți acum pe prea puține posturi și că s-ar fi făcut deja selecția în funcție de ce s-a întâmplat în pregătiri? Un semnal că urcații la „0” ar trebui să înțeleagă că ar fi mai bine să-l… imite pe Vagner? Mă întreb și eu, nu dau cu parul! Însă, dacă așa o fi, nu-i deloc elegant…

Foto: FC Petrolul Facebook Official