Luni, 17 semptembrie a.c., jandarmi din cadrul Grupării Mobile ,,Matei Basarab,, Ploieşti se vor deplasa la mai multe instituţii de învăţământ din municipiul Ploieşti cu ocazia deschiderii noului an şcolar, această acţiune având ca scop promovarea campaniei ,, Stop violenţei în sport !’’
Prin această campanie, Gruparea de Jandarmi Mobilă „ Matei Basarab’’ Ploieşti şi Inspectoratul Şcolar Prahova, îşi propun să atragă atenţia asupra unui fenomen care tinde să ia amploare mai ales în rândul tinerilor : „violenţa la manifestări sportive şi nu numai”, prin:
– informarea elevilor, în calitate de participanţi şi spectatori la manifestări sportive, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile ce le revin, sancţionarea faptelor de natură penală sau contravenţională conform prevederilor Legii nr. 4/2008 – privind combaterea violenţei la manifestările sportive şi în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială , a ordinii şi liniştii publice;
– educarea elevilor pentru a avea un comportament civilizat în arenele sportive;
– apropierea de elevi, în calitatea lor de suporteri şi atragerea celor de bună credinţă în efortul de a eradica xenofobia, violenţa verbală şi fizică de pe arenele sportive;
– susţinerea misiunii Jandarmeriei, de a asigura ordinea publică în zona arenelor sportive şi în incinta acestora;

Aşa l-am cunoscut eu pe Regele Mihai

Era un subiect tabu înainte de ’89. Copil fiind, apoi adolescent, am reuşit să umplu ceva din g

Au trecut 100 de ani. Unde suntem?

Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire. Poate cel mai important eveniment istoric pen

Cine plătește, de fapt, prețul asumării responsabilității, în fotbal? Și la Petrolul, și pe oriunde altundeva

Tot aud de ani de zile, în fotbalul românesc, cu precădere după 1989, despre asumarea responsabi

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline