Energiile regenerabile şi domeniul agroalimentar – posibile domenii de colaborare între Prahova şi statul Israel

Redactia -

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a avut miercuri, 14 martie 2012 o întrevedere cu Excelenţa Sa , Dan Ben Eliezer, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statului Israel în România. In cadrul întâlnirii diplomatice au fost abordate în principal aspecte legate de domeniul energiilor regenerabile/alternative (fiind cunoscută experienţa Israelului în acest domeniu) precum şi dezvoltarea colaborării în domeniul agroalimentar.

Preşedintele Mircea Cosma a evidenţiat tradiţia Judeţului Prahova în ceea ce priveşte sectorul petrolier, oaspetele israelian arătându-se interesat de o posibilă colaborare, precum şi de expertiza specialiştilor români în acest domeniu. A fost evidenţiat şi potenţialul exportului de vin din Judeţul Prahova, dar şi avantajele pe care le pot oferi parcurile industriale din judeţ unor posibili investitori. Cele doua părţi au identificat şi posibilitatea unor colaborări instituţionale bilaterale, precum şi perspectivele de dezvoltare a relaţiilor dintre Judeţul Prahova şi Statul Israel.