Eșecul de acasă al Astrei 2 – obligație 100% a Petrolului de a învinge la SC Popești-Leordeni!

Dragos Trestioreanu -

Înainte de meciul de vineri, 17 noiembrie 2017, dintre Astra 2 și AFCM Alexandria, programat în ultima etapă a turului ediției 2017-2018 a campionatului Seriei a III-a a Ligii a III-a de fotbal, FC Petrolul Ploiești conducea ierarhia, cu 2 puncte avans. „Lupii” au sperat însă în van ca Pahonțu și coechipierii lui să obțină măcar același rezultat ca și pe arena Ilie Oană, iar asta pentru ca a doua zi, coroborat cu victoria lor pe terenul ilfovenilor de la SC Popești-Leordeni, să ierneze pe prima poziție a podiumului, cu un ecart de 4 puncte. Adică, la fel cum era în urmă cu puține runde. Nu a fost să fie, Alexandria deschizând repede scorul, pe „Columbia” (minutul 9) și menținându-l aidoma până după ultimul fluier al gălățeanului Bogdan Anghelinei, fiul fostului cavaler al fluierului Viorel Anghelinei înclinând puțin balanța aprecierilor către… oaspeți! Situație în care, pentru a mai putea fi campioni de toamnă, petroliștii trebuie să câștige neapărat pe terenul pe care evolua, cândva, ex-divizionara secund Inter Gaz București, cel cu 2.000 de locuri (vezi foto jos). În caz contrar, chiar și după un rezultat de egalitate, titulatura neoficială va reveni teleormănenilor!

Pentru meciul de la Popești-Leordeni, colectivul tehnic al Petrolului a optat doar pentru o singură schimbare față de precedentul derbi local, cu Astra 2. Ieșit atunci de pe teren la jumătatea primei reprize, din cauza unei crize a nervului sciatic, Claudiu Tudor nu s-a putut reface pe termen scurt și a fost înlocuit astfel cu Adrian Vintilă. Cum nici Dragoș Gheorghe nu a mai putut fi recuperat, astăzi, 18 noiembrie 2017, în raportul unui joc ce va debuta la ora 14.00 vor fi înscriși următorii: Bolboașă și Marinică (portari); Catană, Olaru, Prunescu, Frîncu, Velisar, Chindriș, Antoche, Puchea, Popescu, Lambru, Ciocâlteu, Saim Tudor, Nițescu, Arnăutu, Stănescu și Vintilă. Problema cea mare, mai ales în condițiile unui presupus teren greu, din cauza ploilor din ultimele zile, va fi cea a alegerii jucătorului care să ordoneze acțiunile ofensive, în absența primului căpitan. Altfel, efectivul este foarte ofertant, în condițiile în care, deși gazdă, adversara – SC Popești-Leordeni – este totuși una destul de modestă, clasată, înaintea celei din urmă etape a turului, pe locul al IX-lea, cu 12 puncte, după patru victorii, nicio remiză și șapte înfrângeri, dar având un golaveraj negativ strâns: 18-19. Totuși, nota bene, înainte de primul fluier de astăzi se află la doar 3 puncte de posibila ocupantă a poziției a VI-a, de la finalul turului, Concordia Chiajna 2.

Nu tocmai inedit, dar nici pe departe, la acest meci a fost delegată o brigadă eminamente feminină, având-o la centru pe vâlceanca Elena Iuliana Demetrescu, iar la cele două linii – pe târgovișteanca Petruța Iugulescu, cea mai cunoscută și experimentată din brigadă, și pe bucureșteanca Mihaela Țepușă. Interesant este că și observatorul de joc va fi o femeie, tot o bucureșteancă, Camelia Nicolae, singurul bărbat delegat la partidă fiind piteșteanul Adrian Ion, fost tușier din lotul primului eșalon.

Foto: www.sportpictures.eu și www.fcbotosani.ro