Eugen David, primarul din Floreşti, condamnat la închisoare cu suspendare

Redactia -

Eugen David, primarul din Floreşti, condamnat la închisoare cu suspendare

Eugen David, primarul comunei prahovene Floreşti a fost condamnat  la un an şi trei luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea mai multor infracţiuni de conflict de interese, el fiind acuzat că a emis dispoziţii de plată prin care rude ale acestuia au obţinut în mod direct foloase materiale, informează Agerpres. În plus, acesta a primit interdicţia de a mai ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
Potrivit unui comunicat transmis de cătreParchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în rechizitoriul întocmit în cauza s-a reţinut următoarea situaţie de fapt: În perioada 16.09.2009 – 26.02.2014, inculpatul David Eugen Eduard, în calitate de primar al comunei Floreşti, jud. Prahova, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act, respectiv a emis 9 dispoziţii de plată, prin care s-a obţinut, direct, un folos material pentru o rudă şi afinii săi, respectiv a dispus plata către aceştia a unor ajutoare de urgenţă, valoarea totală a sumelor plătite fiind de 32.500 lei. Astfel, atât mama, cât şi socrii şi cumnaţii/cumnatele inculpatului au beneficiat de plata unor sume de bani în vederea efectuării unor investigaţii medicale complexe ori a unor intervenţii chirurgicale în valoare totală de 32.500 lei.