Euro a sărit înapoi la 4,47 lei

Redactia -

Odată trecută surpriza provocată de Fed, care a decis să menţină programul său de stimulare a economiei SUA, care are un nivel lunar de 85 miliarde dolari, investitorii au reînceput să îşi crească poziţiile pe dolar, ceea ce a provocat deprecierea monedelor din regiune.

Cursul euro a urcat ieri de la 4,4567 la 4,4712 lei, pe o piaţă unde deschiderea s-a realizat aproape de 4,46 lei, la fel ca la închiderea de vinerea trecută. Presiunea pe cumpărarea de valută a ridicat euro la un maxim de 4,4750 lei, pentru ca la ora 14:00 cotaţiile să fie de 4,4660 – 4,4690 lei.

Cursul dolarului american a urcat de la 3,2960 la 3,3105 lei, iar cel al francului elveţian de la 3,6182 la 3,6276 lei.

Monedele din regiune aveau evoluţii faţă de euro asemănătoare cu ale leului. Cea poloneză fluctua între 4,219 şi 4236 zloţi iar cea maghiară între 298 şi 299,2 forinţi.

Investitorii digerau ieri vestea referitoare la succesul electoral al partidului condus de d-na Angela Merkel, care a obţinut, împreună cu CDU, 41,5% din voturi, cel mai bun rezultat obţinut de la reunificarea Germaniei.

În aceste condiţii, după ce a urcat săptămâna trecută la 1,3568 dolari, nivel care nu a mai fost atins din februarie, perechea euro/dolar se tranzacţiona la 1,35 – 1,3547 dolari.

Tendinţa este una de revenire pe apreciere a dolarului, care beneficiază de declaraţia de săptămâna trecută a şefului filialei Fed din Saint Louis (Missouri), James Bullard, care a lăsat de înţeles că banca centrală americană ar putea reduce injecţiile de lichiditate începând cu octombrie.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru decembrie la 1,3515 – 1,3544 iar pentru martie la 1,35 – 1,3510, în timp ce uncia de aur scădea pentru octombrie la 1.320 – 1.329 dolari.

Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00