Euro la maximul ultimelor trei luni

Redactia -

Euro la maximul ultimelor trei luni

Creșterea probabilității ca Rezerva Federală americană să majoreze dobânda sa de politică monetară de două ori în cursul acestui an, prima urmând să aibă loc luna viitoare, a determinat ieşiri de capital de pe pieţele de la marginea zonei euro.

Investitorii sunt mai interesaţi de plasamentele în active denominate în dolari şi să iasă de pe cele considerate mai riscante. La aceasta se adaugă şi temerile legate de evoluţia economiei poloneze, cea mai mare din regiune, datorită politicilor populiste ale partidului aflat la putere.

În aceste condiţii cursul dolarului american a crescut de la 3,9871 la 4,0126 lei, pragul de 4 lei fiind depăşit prima dată după mai bine de două luni. Cotaţiile dolarului au urcat pe piaţa valutară la 4 – 4,023 lei.

Ieşirile de capital s-au observat încă de la închiderea de miercuri, când cotaţiile euro au crescut la 4,5050 lei, pentru ca apoi pe pieţele internaţionale să fie depăşit pragul de 4,51 lei. Piaţa s-a deschis ieri la 4,4970 lei, presiunea pe cumpărarea de valută ridicând euro până la 4,5070 lei, astfel că media a crescut de la 4,4955 la 4,5025 lei, maximul ultimelor trei luni.

În cazul în care raportul euro/leu va depăşi pragul de 4,5150 lei există posibilitatea creşterii la 4,55 lei, nivel la care este de aşteptat să apară intervenţii punctuale ale băncii centrale.

Media monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,107 şi 1,109 franci/euro, a crescut de la 4,0557 la 4,0656 lei.

Publicarea miercuri seară a minutelor ultimei întâlniri a Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane a întărit opinia investitorilor asupra faptului că dobânda-cheie ar putea fi majorată în cursul lunii iunie.

Aceasta a produs scăderea euro, ieri acesta fluctuând între 1,1199, maxim al ultimelor şapte săptămâni, şi 1,1229 dolari. Reamintim, că Fed a majorat dobânda sa de politică monetară la 0,25 – 0,50%, prima dată după aproape zece ani.

Aprecierea monedei americane a avut ca efect scăderea preţului unciei de aur până la 1.252 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00

Analiză realizată de Radu Georgescu