Ex-astristul N’Doye, aproape de Rapid

Redactia -

Devenit jucător liber de contract de duminică, 15 ianuarie 2012, după ce conducerea echipei FC Astra Ploieşti nu i-a activat clauza de prelungire a angajamentului pentru încă un an calendaristic, mijlocaşul defensiv senegalez Ousmane N’Doye (foto; www.ziare.com) a devenit ţinta Rapidului, finanţatorull acesteia, George Copos, părând dispus să se abată puţin de la planul de a achiziţiona doar jucători tineri, care pot fi vânduţi ulterior. În vârstă de aproape 34 de ani, dar încă într-o formă fizică foarte bună, africanul – care a mai jucat în Liga I pentru FC Vaslui, Dinamo şi Astra – a declarat că-şi doreşte să continue în primul eşalon al fotbalului românesc. Potrivit presei centrale, Copos i-ar fi oferit lui N’Doye un salariu anual de 200.000 de euro, ceea ce ar fi pe placul senegalezului. Rămâne acum de văzut dacă tranzacţia se va şi finaliza. Dacă aşa va fi, atunci – alături de internaţionalii Dan Alexa şi Nicolae Grigore – giuleştenii vor mai avea un închizător de valoare.

Ousmane N’Doye are în jur de 100 de meciuri disputate în România şi circa 15 goluri marcate, el fiind cunoscut drept un specialist al transformării loviturilor de pedepasă, dar marchează şi din acţiune. Dacă va fi legitimat de Rapid, iar Răzvan Lucescu va şti să-l strunească şi să-ş şi motiveze, africanul fiind cunoscut drept un „clubber” perpetuu, clubul lui Copos este posibil să facă o bună afacere, din punct de vedere fotbalistic.