FC Petrolul îl va da în judecată pe Dragoş Enache, agresorul lui Galamaz

Fără categorie

Redactia

Într-un comunicat postat pe site-ul echipei, reprezentanţii FC Petrolul îşi cer scuze şi promit că îi vor acţiona în judecată pe cei vinovaţi. Iată comunicatul:

FC Petrolul Ploieşti regretă situaţia creată prin incidentele de la partida de duminică şi îşi cere scuze, în mod public, jucătorilor afectaţi, clubului Steaua Bucureşti şi spectatorilor prezenţi pe stadionul „Ilie Oană”. Considerăm că ceea ce s-a întâmplat, ieri, a reprezentat şi un atac la adresa clubului nostru, drept pentru care îi vom acţiona în justiţie pe agresor şi pe cei care vor fi identificaţi, pe înregistrările video, că au aruncat cu petarde în suprafaţa de joc.

Totodată, precizăm că FC Petrolul Ploieşti şi-a luat toate măsurile necesare pentru organizarea acestui joc, suplimentând, la solicitarea Jandarmeriei, numărul forţelor de ordine din incinta stadionului. Considerăm că întreaga responsabilitate revine firmei de pază, angajată prin contract pentru asigurarea securităţii în interiorul arenei „Ilie Oană”.
Regretăm faptul că, pentru actele iresponsabile ale unora, are de suferit publicul ploieştean, cel care a dovedit, în atâtea rânduri, că este civilizat şi dornic să participe la un spectacol sportiv.

Citeste mai departe

Statistici T5
Inline
Inline