Fetele de la CSM Ploieşti, la a cincea înfrângere consecutivă oficială din 2012

Redactia -

Fetele de la CSM  Ploieşti, la a cincea înfrângere consecutivă oficială din 2012

Nici al cincilea meci oficial din acest an nu a fost unul cu noroc pentru handbalistele de la CSM Ploieşti, chiar dacă aveau motiv să-i facă un cadou antrenorului lor, Gheorghe Ionescu, la aniversarea acestuia. Mai ales că tehnicianul a trecut recent prin momente nefericite, soţia lui decedând. Deşi Gigi Ionescu declara, înainte de meciul de la Bucureşti, contra echipei ce poartă acelaşi nume cu a sa, că Andreea Dospin şi coechipierele sale ştiu cum să contracareze atuurile gazdelor, pe care le cunoşteau foarte bine din destulele jocuri-test, nici de această dată nu a mers, CSM-ul bucureştean bifând, după două succese în partide amicale, şi un al treilea la rând, de data aceasta în campionatul Ligii Naţionale. Astfel, le-au trimis pe ploieştence pe locul al X-lea în ierarhie, unul care devine extrem de periculos în perspectiva evitării retrogradări.

Deşi a avut tot lotul la dispoziţie, debutând şi pivotul Claudia Ciobanu, venită de la divizionara secundă Z-Terom Iaşi, Ionescu nu şi-a putut conduce jucătoarele spre mult aşteptatul succes din acest an. Antrenorul CSM-ului din Ploieşti a declarat, după partida din capitala ţării, că „nu-mi vine să cred că am pierdut. Am avut jocul în mână, dar exact atunci când totul mergea bine au apărut greşelile copilăreşti. Gazdele nu ne-au surprins cu nimic, au jucat aşa cum ne aşteptam şi, dacă ne-am fi păstrat concentrarea până la final, nu ar fi avut şanse pentru a întoarce soarta partidei. Sunt puncte uriaşe pe care le-am pierdut”.

Gheorghe Ionescu a mizat, în etapa intermediară, pe următoarele jucătoare: Carmen Tănase, Gabriela Cristescu – Nicoleta Gâscă-Alexandrescu (foto,  www.time4news; 12 goluri), Andreea Dospin (6), Daniela Crap (3), Janina Luca (2), Ramona Ştefan (2), Raluca Năstase (2), Codruţa Zavragiu (1), Alina Moroianu (1), Claudia Ciobanu, Cristiana Nica, Aneta Barcan-Gheorghe. Sâmbătă, 4 februarie 2012, CSM Ploieşti se va deplasa la Braşov, pentru un alt joc dificil, cel contra formaţiei locale, Corona, antrenată de Mariana Târcă. Dacă va fi iar o înfrângere, situaţia fetelor lui Gigi Ionescu devine de-a dreptul dramatică. Acest joc este programat în prima etapă a returluui campionatului Ligii Naţionale feminine.