Final de cantonament montan cu o cupă și diplome! FC Petrolul a câștigat, fără gol primit, trofeul Nicolae Pescaru

Dragos Trestioreanu -

Final de cantonament montan cu o cupă și diplome! FC Petrolul a câștigat, fără gol primit, trofeul Nicolae Pescaru

După ce, vreme de nouă zile, s-au antrenat la Ploiești și Pleașa, iar apoi încă șase la Brașov, pe arena Carpați, disputând primul meci-test abia pe 1 august 2017, fotbaliștii de la FC Petrolul au câștigat en-fanfare prima ediție a Trofeului Nicoale Pescaru, la care au participat patru… branduri: Petrolul, Steaua, Oțelul și Steagu Roșu (repet, așa și-au dorit să scrie cei de la echipa gazdă!).

Petrolul 1Pe „Metrom” și pe o căldură atipică totuși pentru un oraș situat la o anumită altitudine, băieții lui Octavian Grigore, Ciprian Pura, Gheorghe Liliac și Marius Haită s-au impus într-o manieră zdrobitoare, înscriind opt goluri, în cele două zile ale turneului, și neprimind niciunul! Asta după ce, cu trei zile înainte de debutul la trofeul Nicolae Pescaru, câștigaseră cu 6-1 (1-1) amicalul desfășura în companiei grupării CS Colțea 1920 Brașov, un club care colaborează, la nivel de copii și juniori, cu bine cunoscuta formație din Primera, Celta Vigo.

Petrolul 2Au fost astfel semne că în urbea de la poalele Tâmpei, acolo unde gazdă „galben-albaștrilor” le-a fost hotelul Lux Divina, situat în apropeierea arenei Carpați, s-au făcut cele mai bune antrenamente, așa cum de altfel era și de așteptat, ținând cont de condițiile oferite cu sprijinul direct al finanțatorului, firma Veolia Apă și Servicii SRL. Mai precis, autocar Mercedes adus din străinătate, echipamente noi – de prezentare, pregătire și joc – de la firma spaniolă Joma, cea care îi „îmbracă” nu numai pe arbitrii de fotbal din eșoaloanele ținând de FRF și LPF, ci și le echipează și pe majoritatea grupărilor de prim eșalon. Bașca diverse materiale și aparatură moderne, pentru susținerea optimă a procesului de pregătire.

3Petroliștii le-au răsplătit eforturile materiale ale finanțatorilor, câștigând trei meciuri din tot atâtea bifate, înscriind 14 goluri și primind doar unul, într-un interval de doar patru zile. Fapt posibil dat fiind lotul de 26 de fotbaliști, echilibrat pe posturi. Interesant este că, după cele două zile cu meciuri de la Brașov, încă nu se poate spune că acest cantonament montan s-a terminat! Asta deoarece în mai puțin de un ceas, „lupii” vor mai bifa un meci-test, tot astăzi, de la ora 18.00, pe arena Conpet, de la Strejnic, în compania unei formații de Liga a III-a, Progresul Spartac București, și ea o proaspăt promovată în acest eșalon, ca și finalista de pe „Metrom”, CS Oțelul Galați. Însă, este posibil și așa ceva, câtă vreme Tavi Grigore are la dispoziție două echipe la fel de competitive. E bine așa, deoarece partidele, amicale și oficiale, se înmulțesc și se comprimă într-un interval scurt de timp, până la startul ediției 2017-2018 a celui de-al treilea eșalon național.

4Cronologic, Petrolul a dispus la scor de CS Colțea 1920, dar după o primă repriză, de… 60 de minute, încheiată la egalitate (1-1), autorul golului ploieștenilor fiind juniorul Tudor Șaim Alexandru, adus de la Olimpia Râmnicu Sărat, din Liga a III-a. La reluare, tehnicianul adversarilor a optat pentru o trupă juvenilă, care nu le-a făcut față jucătorilor echipați atunci în… alb și bleumarin, primind cinci goluri, de la Alexandru Ciocâlteu, Alexandru Puchea, Sergiu Arnăutu, Nini Popescu şi Gheorghe Dumitru.

Gol Dragos Gheorghe in finalaPloieștenii au aliniat două formule de echipă: în repriza 1, Bolboaşă (55 – I. Marinică) – Vagner (35 – R. Catană), Prunescu, D. Chiriţă, Velisar – Chindriş – Șaim, Lambru, Cl. Tudor, Dr. Gheorghe – Stănescu (35 – S. Arnăutu); în repriza a doua, I. Marinică – R. Catană (71 – A. Olaru), Antoche, Frâncu, Ţicu – Puchea – N. Popescu (95 – Gh. Dumitru), T. Niţescu, G. Păun, Ciocâlteu – S. Arnăutu (71 – Ad. Vintilă). Singurul echipier al învingătorilor, deplasat la Brașov dar nefolosit din cauza unei probleme medicale, a fost portarul „U 19” Raul Botezan.

Suporteri T2După două zile, le-a venit rândul gazdelor trofeului Nicolae Pescaru, echipa CS Steagu Roșu Brașov, s-o încaseze de la FC Petrolul, 5-0 (2-0), reușitele fiind ale lui Claudiu Tudor (din penalti), Marius Paul Antoche, Adrian Vintilă, Georgian Păun și Nini Popescu. Evident, din nou, staff-ul tehnic al Petrolului a mizat pe două formule diferite de trupe: (I) I. Marinică – Vagner, Antoche, Puchea, Velisar – Chindriş – Lambru, Ciocâlteu, Cl. Tudor, Nițescu – S. Arnăutu (37 – Ad. Vintilă); (II) Bolboaşă – A. Olaru, D. Chiriţă, Frâncu, Ţicu – R. Catană – N. Popescu, G. Păun, Gh. Dumitru, Dr. Gheorghe – Ad. Vintilă (60 – Stănescu). De subliniat că învingătorii au evoluat în ultimele 15 minute în 10 jucători de câmp, odată cu accidentarea lui Nini Popescu fiind retras Roland Stănescu în locul „mijlocașului de buzunar” care închisese tabela.

tot josÎn sfârșit, după numai 16 ore, petroliștii au intrat iar pe gazonul arenei Metrom, pentru a susține finala turneului, în compania Oțelului Galați, formație care se calificase în finală, după un 2-2 în timpul regulamentar de joc, cu CSA Steaua București, și 4-2 ulterior executării loviturilor de departajare. Grigore a început ultimul act cu următorul „11”:  Bolboaşă – A. Olaru, Antoche, D. Chiriţă, Velisar – Chindriş – Lambru, Puchea, Cl. Tudor, Dr. Gheorghe – S. Arnăutu. O formulă inspirată, care a pornit „pe pistol”, vârful de atac al Petrolului fiind faultat în careu de către fostul prim-divizionar Adrian Sălăgeanu, iar penaltiul a fost transformat sus, în forță, de Claudiu Tudor, în minutul 3. După 360 de secunde scurse și o incursiune pe stânga, Dragoș Gheorghe l-a executat pe portarul Oțelului cu un șut la colțul lung, expediat aproape din colțul careului mic. În contrapartidă, Mirel Bolboașă s-a remarcat într-o situație dificilă, de „unu la unu” cu un alt fost prim-divizionar, Daniel George Bârlădeanu. La reluare, cu distribuția modificată, Marinică – Vagner, Chiriţă, Frâncu, Ţicu – R. Catană – T. Niţescu, Gh. Dumitru, Ciocâlteu, Ad. Vintilă – R. Stănescu, găzarii au mai punctat încă o dată, în minutul 77, la capătul unei faze frumoase: preluare, piruetă și pasă pe dreapta a lui Tiberiu Nițescu pentru cursa lui Alexandru Vagner, a cărui centrare a fost respinsă, de un fundaș advers, până la Alexandru Ciocâlteu, cel care a înscris sec, din marginea interioară a careului mare, stabilind astfel și scorul final: 3-0, ulterior acelui 2-0 de la finele primului mitan. Destul de repede după încheierea finalei, organizatorii au făcut festivitatea de premiere, Claudiu Tudor ridicând, în uralele coechipierilor, cupa oferită câștigătorilor primei ediții a trofeului Nicolae Pescaru și primind diploma aferentă, în plus intrând și în posesia aceleia decernate pentru „cel mai bun jucător al turneului”. Al doilea căpitan al FC Petrolul, Daniel Chiriță, a fost onorat cu o diplomă specială. La partidă au asistat și suporteri ai Petrolului, din așa-numita T2, care s-au și pozat cu învingătorii, după ce, în timpul jocului, arboraseră, pe gardul din fata tribunei, steagurile României și al… Franței, cu trimitere evident la finanțatorul clubului găzarilor – Veolia, companie puternică pe plan mondial având sediul în Țara Cocoșului Galic.

josAltfel, primul meci oficial al sezonului pentru Claudiu Tudor & Co. va fi consemnat miercuri, 9 august, de la ora 17.30, în Cupa României, la București, acolo unde se va oferi replica echipei locale Asociația Regal Sport Club „Ferdinand I”, combatantă în ediția 2016-2017 a Ligii a IV-a, organizată de către AMFB. În cazul unei mult așteptate – și de anticipat – calificări, viitoarea prezență în competiția KO a ploieștenilor este programată pe 23 august. Dar, până atunci, vor fi câteva meciuri-test, ca și cel care va începe la ora 18.30 pe arena Conpet, din Strejnic.

Foto: FC Petrolul Facebook Official