Fortuna Brazi propune viitorul fundaş stânga al echipei naţionale a României: Mădălin Mureşan!

Redactia -

Lipsită de patru titulari – suspendaţii Robert Elek, Ionuţ Cioinac şi Bogdan Năstase, plus menajatul Valentin Munteanu, ţinut pe bancă -, Fortuna Brazi a dispus cu scorul de 4-1 (3-0) de Avântul Reghin, în etapa din week-end a campionatului Seriei a VI-a a Ligii a III-a de fotbal. Dincolo de jocul foarte bun, cu precădere în prima repriză, al echipei care dispută meciurile de acasă pe arena Astra, mereu în nocturnă, patronul Radu Călin meritând toate laudele pentru acest efort financiar, am remarcat debutul la Fortuna a unui junior de 18 ani, Mădălin Mureşan (foto, al treilea de la stânga la dreapta, în rândul de sus; www.universitateacluj.ro). Junele Mădălin se anunţă o mare speranţă a fotbalului autohton. Fundaş stânga puternic, tehnic şi foarte inimos, a rezistat cu brio tot jocul, el a făcut parte, în sezonul 2011-2012, din echipa de jumniori A a Universităţii Cluj, pe vremea când „şepcile roşii” erau finanţate de către actualul preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC FC Petrolul Ploieşti, Florian Walter. Mădălin Mureşan a fost coechipier, atunci, cu Ionuţ Neag (primul de la stânga la dreapta, în rândul de sus), ambii având un viitor frumos nu numai la formaţii din judeţul Prahova, ci şi la viitoarea echipă naţională de seniori. Actualul titular al Fortunei – care s-a impus mai mult, contra Reghinului, o trupă preocupată să joace fotbal, decât tizul Silviu Mureşan, atacant din generaţia lui Gicu Grozav (Petrolul), Nicuşor Stanciu (FC Vaslui) şi Alexandru Giurgiu (acum la Astra Giurgiu) – a debutat cu dreptul, provocând lovitura de la colţ în urma căreia un alt tânăr talentat, Tudor Mândruşcă (8), vârf amintind de Victoraş Iacob, a deschis scorul pe „Columbia”, şi închizând tabela, în minutul 79, după o lovitură de cap la colţul lung, de la 12 metri, în urma centrării lui Dănuţ Bilia. Cel din urmă a revenit pe postul de bază, cel de fundaş dreapta, de pe care a fost… golgheterul Corvinului Hunedoara, în al treilea eşalon! Celelalte reuşite ale echipei pregătite de Eduard Iordănescu au fost ale lui Alexandru Buhuşi (34) şi Cătălin Danci (44), care au transformat, în stil Liga Campionilor, două lovituri libere directe din afara careului, şutând perfect peste zid. Oaspeţii au redus din scor în mitanul secund, Andro Puşcaş (71) finalizând cu o „scăriţă” de la punctul cu var, ulterior unui atac imprudent al lui Bilia asupra celui mai bun jucător al Avântului, Adrian Murar. Fortuna Brazi are un departament de scouting foarte bun, toate transferurile unor tineri fotbalişti dovedindu-se eficiente, în afara celor de mai sus mai remarcându-se şi portarul Călin Tiuţ (ex-CFR Cluj, ca şi Mânduşcă). Ţinând cont că, pe 26 aprilie 2013, pe „Astra”, va veni Unirea Tărlungeni, singura contrcandidată serioasă la promovare, Edi Iordănescu şi băieţii lui au prima şansă la a juca, de la toamnă, în Liga a II-a. Echipa este tot mai lucrată şi arată progres de la un meci la altul, semn că pregătirea este una fără cusur, văzându-se astfel limpede clasa unui tânăr tehnician şcoliit în străinătate. Iar dacă mai punem la socoteală şi activitatea neobosiţilor şi mereu inspiraţilor oficiali Virgil Muinteanu, Grigore Sichitiu şi Borbely Csaba, există toate premisele pentru a se reuşi, iar judeţul Prahova să aibă, după mai mulţi ani, din nou, o echipă în Liga a II-a!

Dacă Unirea Câmpina a stat, cea de-a treia formaţie locală din serie, Conpet Ploieşti, a fost împiedicată de terenul mocirlos de la Strejnic să treacă de mult schimbata în bine FC Zagon, care i-a smuls un punct grupării lui Florin Pârvu: 0-0. Semn că trebuie făcute eforturi mari la baza sportivă de lângă aerodrom, pentru a le oferi lui Paul Abba şi coechipierilor acestuia un gazon pe care să-şi poată dovedi superioritatea evidentă.