Fortuna pierde puţin teren, Conpet se chinuie, dar Unirea Câmpina îşi revine

Redactia -

Speranţele iubitorilor de fotbal din judeţul Prahova de a avea, din sezonul 2013-2014, din nou o echipă locală în Liga a II-a s-au mai diminuat un pic după ce Fortuna Brazi, echipaCamara_golul_de_3-1_al_Unirii_Campina_la_ACS_Fagaras_sandu_neculai finanţată de către Radu Călin şi condusă de Virgil Munteanu şi Grigore Sichitiu a pierdut primul duel direct, dintre cele două ale ediţiei actuale de campionat, cu Unirea Tărlungeni, din deplasare. Poate că eşecul de pe arena din localitatea braşoveană, unul la limită, 0-1, golul gazdelor venind abia în al doilea minut de prelungiri, dintr-un penalti transformat de Nicolae, nu ar fi fost chiar un capăt de ţară, însă – în condiţiile în care Seria a VI-a mai numără doar 11 combatante (!!!) şi, implicit, doar câteva partide etapă – va fi mult mai dificila lupta cu Unirea, aflată deocamdata pe locul secund, după Fortuna, la egalitate de puncte, fiecare cu 15. De subliniat că jucătorii lui Octavian Grigore au disputat şapte partide până în prezent, câştigând cinci şi pierzând două, în vreme ce braşovenii, cu ex-petroliştii Tatarciuc şi Brujan în efectiv, numai cinci, adjudecându-le pe toate. La Tărlungeni, antrenorul Tavi Grigore a folosit următorii fotbalişti: A. Vlad – Gheorghe, Bilia, Marin, Tegzeş (90 – Petean) – Cioinac, Minciună – Crosman (73 – Floruţ), Buhuşi (61 – Elek), Năstase – Vişan (65 – Antohi).

Rămasă după debutul în întreceri fără aproape o echipă de bază, Conpet Ploieşti se chinuie să reziste cu un lot încropit pe fugă şi nici norocul nu o ajută, suferind un semieşec pe teren propriu, 1-1 (0-0), în faţa tinerei formaţii FCM Târgovişte, după ce a deschis scorul, la Strejnic, prin Ştefan (58), dar a fost egalată 17 minute mai târziu de Grigore. Astfel, gruparea antrenată de fostul prim-divizionar Mugur Bolohan se află acum pe poziţia a şaptea, cu 7 puncte adjudecate după tot atâtea meciuri. Iată efectivul aliniat în jocul contra dâmboviţenilor: Ad. Bica – Muşea (83 – Safta), Badea, Crişan, Manea – Lică (73 – Jipa), L. Dumitru, Moroiţă, Ştefan (80 – Dobrin) – M. Ivan, Tătaru. De remarcat că Bolohan l-a folosit tot meciul pe foarte tânărul jucător Radu Crişan (16 ani), un fundaş central longilin împrumutat de la Petrolul şi adus de la Cluj de către Florian Walter

Singură rază de soare din această toamnă târzie a venit de la Făgăraş, acolo unde nou-promovata Unirea Câmpina a bifat al doilea succes consecutiv, dintre cele trei pe care şi le-a propus ca obiectiv pe termen scurt, câştigând cu 3-1 (1-1), în dauna localnicilor de la ACS Civitas, şi ei debutanţi în Liga a III-a. Jucătorii din judeţul Braşov au început însă ca din tun, înscriind la prima fază a întâlnirii, graţie reuşitei din minutul 1 a lui Neamţu! Însă, băieţii lui Florin Stăncioiu nu s-au speriat deloc şi – după ce li s-a anulat corect un gol, pe motiv de ofsaid – au egalat în penultimul minut al celei dintâi reprize, în urma unei lovituri libere de la peste 30 de metri, excelent executată de către Bogdan Şandru. Repriza secundă le-a aparţinut total vizitatorilor Făgăraşului, care au mai marcat de două ori, prin ex-conpetistul Ionuţ Maria (77) şi nou-sositul de la defuncta FC Cisnădie, Mamadou Camara (89; al doilea de la dreapta la stânga, în momentul reuşitei – Foto: Alexandru Neculai), un vârf de atac înalt şi puternic din Senegal. Ca urmare a acestei noi victorii, Unirea Câmpina este pe locul al IV-lea, cu 10 puncte, obţinute ulterior a cinci partide disputate. Stăncioiu a mizat, în jocul contra ACS Civitas pe următorii fotbalişti: Anghelache – Oae, Lungu, B. Şandru, Stanca – Şaucă (56 – Neacşu; 70 – Ed. Bica), Maria, Dobrinoiu, I. Dumitru (17 – Băcioiu) – Stăncescu ( 60 – Ruptureanu), Camara.