Fără emoţii pe final de campionat, fetele de la CSM Ploieşti şi-au permis să piardă meciurile cu primele două clasate din Liga Naţională

Redactia -

Fără emoţii pe final de campionat, fetele de la CSM Ploieşti şi-au permis să piardă meciurile cu primele două clasate din Liga Naţională

Odată ce spaima revenirii în eşalonul secund, denumit Divizia A, a fost risipită, handbalistele de la CSM Ploieşti au disputat două „amicale cu public”, vorba vine, contra deja campioanei ediţiei 2011-2012 a Ligii Naţionale, Oltchim Râmnicu Vâlcea, şi a secondantei acesteia, „U” Jolidon Cluj. Cum era de aşteptat, fetele lui Gheorghe Ionescu s-au înclinat în faţa mai valoroaselor lor adversare, care deja sărbătoriseră noul titlu naţional, respectiv au făcut-o, în calitate de vicecampioane, după partida din Ardeal. La Plopeni, în runda precedentă, CSM a fost învinsă de Oltchim, scor: 24-32 (13-20), iar în cea din week-end – de „U” Jolidon, 30-34 (15-20). Astfel, după 25 de meciuri disputate, Andreea Dospin şi coechipierele sale se clasează pe poziţia a 10-a, din 14 echipe, urmând să încerce mai mult în viitorul campionat.

Golurile ploieştencelor, în disputa cu jucătoarele lui Radu Voina, au purtat semnătura Janinei Luca (foto; 10), Ramonei Ştefan (4), Danielei Crap (3), Cristianei Nica (2), deja amintitei Andreea Dospin (2), Anetei Barcan-Gheorghe (2) şi Alinei Moroianu (1). La Cluj, marcatoare au fost: aceeaşi Luca (8), Crap (7), Nica (5), Nicoleta Gâscă-Alexandrescu (4), Barcan-Gheorghe (3) şi Dospin (3). Înaintea ultimei runde, CSM Ploieşti e sigură de păstrarea locului al 10-lea, având avantajul partidelor directe cu Universitatea Neptun Constanţa, viitoarea oponentă, pe teren propriu, a clujencelor. Handbalistele lui Gigi Ionescu vor primi vizita, la sala polivalentă din Plopeni, a jucătoarelor de la CSM Bucureşti, partenerele favorite de teste, din perioadele de pauză competiţională.