Cursul euro a coborât de la 4,4712 la 4,4684 lei, pe o piaţă unde tranzacţiile s-au realizat, până la anunţarea mediei de către BNR între 4,4650 şi 4,4680 lei. Tendinţa de depreciere a euro faţă de dolar, s-a reflectat pe piaţa locală prin creşterea cotaţiilor, care erau la ora 14:00 de 4,4720 şi 4,4750 lei.

Cursul dolarului american a urcat de la 3,3105 la 3,3126 lei, aceasta fiind a patra şedinţă consecutivă de apreciere.

La rândul său, francul elveţian a crescut de la 3,6276 la 3,6330 lei, mai sus cu aproape 1,2 faţă de începutul lunii. Această medie nu a mai fost atinsă de la finalul lui iunie. Aprecierea monedei helvete, care creează probleme celor care au credite în această valută, se datorează stării de incertitudine existentă pe pieţele internaţionale, care are drept efect majorarea cererii de franci.

La rândul lor, monedele din regiune aveau o tendinţă de depreciere faţă de euro. Cea poloneză cobora ieri la 4,221 – 4,233 zloţi, iar cea maghiară se deprecia la 298,5 – 300,5 forinţi.

Perechea euro/dolar scădea ieri la 1,3476 – 1,3516 dolari. Euro nu a mai fost ajutat de indicele Ifo, care măsoară moralul investitorilor germani, creşterea lui în septembrie, de la 107,6 puncte în august la 107,7 puncte, fiind considerată prea fragilă de către investitori, în ciuda faptului că Angela Merkel a rămas cancelarul Germaniei.

Pieţele sunt foarte sensibile la declaraţiile venite din partea oficialilor marilor bănci centrale. Dacă Mario Draghi, preşedintele BCE, a declarat că instituţia pe care o conduce este pregătită să ajute, din nou, cu lichidităţi băncile din zona euro, în schimb, Richard Fisher, şeful filialei Fed din Dallas, Texas, a afirmat că banca centrală americană ar trebui să îşi reducă injecţiile de lichiditate.

Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor ce

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Uimitoarea numire post-retragerea în spate a fostului antrenor principal al Petrolului

Am fost la Popești-Leordeni, sâmbăta trecută, acolo unde Petrolul a câștigat greu, pe final de

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline