Timpul estimat pentru citirea articolului este 206 secunde

Frangulea Gheorghe, patronul de abatorul Rowa Dany a fost trimis în judecată de catre procurorii DNA pentru deturnare de bani europeni. Iată mai jos comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

FRANGULEA GHEORGHE, director în cadrul S.C. ROWA DANY S.R.L. Urziceni şi responsabil tehnic de Proiect cu finanţare europeană, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
– participaţie improprie la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi
– participaţie improprie la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave,

MIHĂESCU ŞTEFAN CRISTIAN, administrator al unei societăţi comerciale şi reprezentant în România al unei societăţi comerciale din Germania, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
– participaţie improprie la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi 
– participaţie improprie la înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 21 aprilie 2006, între Agenţia SAPARD (actuala Agenţie de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), în calitate de Autoritate Contractantă, şi S.C. ROWA DANY S.R.L. Urziceni, în calitate de Beneficiar, a fost încheiat un contract de finanţare din fonduri SAPARD pentru punerea în practică a proiectului intitulat „Înfiinţarea unei fabrici de procesare a cărnii în localitatea Buşteni, judeţul Prahova” iar responsabilul tehnic al proiectului a fost desemnat inculpatul Frangulea Gheorghe.
În derularea acestui proiect, la data de 26 aprilie 2006, cu prilejul efectuării procedurilor de achiziţie, între RUDOLF KISSINGER GmbH, reprezentată în România de inculpatul Mihăescu Ştefan Cristian şi S.C. ROWA DANY S.R.L., beneficiarul proiectului, a fost încheiat un contract de vânzare – cumpărare având ca obiect achiziţionarea unei linii complete de procesare a cărnii, firma desemnată câştigătoare având oferta cu valoarea cea mai mică. În cadrul licitaţiei, pe lângă firma câştigătoare, au mai fost înregistrate alte două oferte: una din partea unei societăţi comerciale controlate de Mihăescu Ştefan Cristian şi alta a unei societăţi comerciale din Italia. Oferta firmei din Italia este fictivă întrucât societatea comercială respectivă nu are nicio legătură cu proiectul iar oferta are la bază înscrisuri false.
Toată documentaţia referitoare la procedura de achiziţie, deci inclusiv oferta falsă a firmei din Italia, despre care inculpaţii Mihăescu Ştefan Cristian şi Frangulea Gheorghe (cel care s-a ocupat efectiv de implementarea proiectului) aveau cunoştinţă, a fost depusă la Agenţia SAPARD de reprezentatul legal al proiectului, fără ca acesta să cunoască faptul că licitaţia a fost trucată de cei doi inculpaţi.

În această modalitate, S.C. ROWA DANY S.R.L. a încasat pe nedrept suma totală de 2.466.652,8 lei (echivalentul a 703.430 euro), reprezentând fonduri SAPARD şi fonduri de la bugetul naţional.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 2.523.025,805 lei.

În vederea recuperării pagubei cauzate celor două bugete – respectiv bugetul Comunităţilor Europene şi bugetul de stat – procurorii au dispus instituirea sechestrelor asiguratorii asupra unor bunuri imobile aparţinând celor doi inculpaţi.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Prahova.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 196 secunde Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor celebri din ţara asta. Acuma, depinde de g

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Timpul estimat pentru citirea articolului este 143 secunde Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „înainte”  era mai bine, am un mesaj:  D

Uite Vagner, nu (mai) e Vagner!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 218 secunde FC Petrolul Facebook Official a oferit informația conform căreia clubul găzarilor s-a despărțit amiabil de fotbalistul Alexandru Vagner,

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Timpul estimat pentru citirea articolului este 267 secunde Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurarea unui regim sălbatic de exploatare econ

Inline
Inline