Galamaz dă în judecată şi pe SC FC Petrolul, şi pe „Galant Protect Security”

Redactia -

Externat din spital şi aproape de a-şi relua pregătirile, fotbalistul Stelei, George Galamaz (foto; www.gsp.ro), a susţinut astăzi o conferinţă de presă, în cadrul căreia şi-a făcut publică intenţia de a acţiona în judecată atât pe agresorul său, Dragoş Ştefan Enache, cât şi pe organizator, SC FC Petrolul Ploieşti, şi pe firma de pază – „Galant Protect Security” SRL. Galamaz a precizat că va solicita daune pecuniare şi, apoi, va ceda în scopuri de binefacere sumele încasate. Astfel, fundaşul central a Stelei a spus că „am dat o declaraţie la poliţie, sperând ca acel suporter să fie aspru pedepsit. Le mulţumesc colegilor care au sărit în ajutorul meu. Voi da în judecată, în afara agresorului, şi organizatorii, şi firma de pază, iar banii obţinuţi îi voi dona.”

Totodată, jucătorul lovit cu pumnul – pe data de 30 octombrie, în minutul 40 al meciului dintre SC FC Petrolul şi Steaua – de către un spectator pătruns pe teren a mai precizat: „El (n.r. – Dragoş Enache) a intrat hotărât să lovescă. Mi-am dat seama de pe imagini că urmărea să-i mai lovească şi pe alţii. Voi juca, când voi reveni pe teren, având o cască şi, bineînţeles, mă voi uita mai cu atenţie în spate, de acum încolo. Cred că acela care m-a lovit a avut ceva în mână, pentru că mi s-a înfundat osul. Spre sfârşitul săptămînii,voi intra la antrenament, cu echipa. Sper ca eu să fiu primul şi ultimul caz de acest fel. Trebuie să facem ceva pentru a fi protejaţi, atât noi, cât şi spectatorii. Voi uita cu greu acest incident.”

Altfel, despre acelaşi caz de huliganism, s-a exprimat şi fostul mare tenismen, actual mare om de afaceri, Ion Ţiriac, care a declarat pentru postul de televiziune ProTV că ,”pe mine, m-a stupefiat faptul că jucătorii de la Petrolul nu s-au autosesizat, pentru că ăia nu sunt fani. Fanii sunt bunicul cu nepotul care bat din palme şi strigă :«Hai Petrolul!»! E injust să generalizăm. Din oamenii care erau acolo, 99 la sută erau probabil unii de bună credinţă, veniţi să vadă un spectacol bun. Steaua e încă un nume mare, iar Petrolul – o echipă cu tradiţie. Vorba lui Sepp Blatter, eram la masă cu el acum zece ani, că şi ăsta e etern, fotbalul e un sport diferit, pentru că cine mai dă cu capul în minge? Din când în când, e mai violent şi pe teren. Dar nu are nicio legătură cu tribuna şi cu justiţiarii. Înţeleg că acest cetăţean (n.r. – agresorul) a spus că a fost supărat că s-a dat penalti”. În acelaşi context, Ţiriac a mai spus: „Ăsta (n.r. – huliganul) de la Ploieşti e mare pericol public şi, dacă mai e şi drogat, mâine îţi omoară un copil, dar nu cred că e corect ca stadionul să fie suspendat, pentru că e plăcerea a 99 la sută dintre oameni”. E geu de crezut însă că se va reveni asupra deciziei de disputare a meciurilor de pe „Ilie Oană” cu porţile închise. Poate doar reducerea pedepsei să mai poată fi luată în calcul. 

 

 

.