Printr-un comunicat de presă postat pe www.fcpetrolul.ro, clubul găzarilor a făcut anunţul aşteptat de mai mult timp, în privinţa oficializării instalării la club a lui Florian Walter (foto; www.clujtoday.ro), fostul finanţator al Universităţii Cluj. Astfel, Walter a devenit noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC FC Petrolul Ploieşti, organism care îi mai are drept membri pe Virgil Guran şi Nicolae Capră. Guran a fost membru al consiliului şi în perioada în care „lupii” au jucat în eşalonul secund, în mandatul fostului manager general Vivi Răchită. Câmpineanul a fost patronul echipei locale din Liga A Prahova, CSM, pe care a desfiinţat-o, la finele trecutei ediţii de campionat, preluând-o, alături de alţi oameni de afaceri prahoveni, pe FC CSM Conpet Câmpina, grupare din Liga a III-a. Acelaşi Virgil Guran, totodată preşedinte al PNL Câmpina, a fost patronul primei şcoli de fotbal din Câmpina, Coruna, care a propulsat mai mulţi jucători în cele trei ligi româneşti. Nicolae Capră este un om de afaceri local, frate al lui Daniel Capră, fostul preşedinte al CA al SC FC Petrolul, până la preluarea acestei funcţii de către Florian Walter.

În acelaşi comunicat de presă se mai precizează că a fost încredinţată conducerea propriu-zisă a echipei lui Daniel Capră, devenit director general, şi lui Alexandru Crângu – trecut, acum, pe postul de director executiv. Cu acest prilej, Walter a făcut o declaraţie de presă, publicată de www.fcpetrolul.ro: „Petrolul Ploieşti este un nume extrem de important în fotbalul românesc. Are un trecut încărcat de glorie, iar noi trebuie să ne asigurăm că viitorul va fi pe măsura aşteptărilor tuturor celor care iubesc această echipă. Vrem să organizăm clubul pe baze profesioniste, să aducem un aport uman şi material necesar pentru a putea viza marea performanţă. Suntem convinşi că, având şi sprijinul tuturor celor care înconjoară această echipă, al suporterilor, al oraşului, FC Petrolul va reveni acolo unde o recomandă tradiţia, într-o postură care să-i dea dreptul să lupte pentru noi trofee”. Ceea ce nu s-a specificat însă, acum, este împărţirea numărului actual de acţiuni de la SC FC Petrolul. Ori, cum se presupune, actualul preşedinte al Consiliului de Administraţie este acţionar unic, ori este majoritar, având alături alţi oameni de afaceri, cu un procent mai mic de acţiuni? Este o întrebare la care trebuie să se ofere un răspuns.

În altă ordine de idei, tot pe siteul clubului, au fost postate şi preţurile biletelor de la meciul de sâmbătă, 4 august 2012, ora 21.30 („DigiSport1”), al Petrolului, contra Oţelului Galaţi, din etapa a III-a a ediţiei de campionat 2012-2013 a Ligii I: 10 lei (peluzele I şi a II-a), 20 de lei (tribuna a II-a), 30 de lei (tribuna I) şi 50 de lei (tribuna 0). Biletele s-au pus în vânzare de marţi, 31 august, la casele special amenjate în spatele peluzei galeriei. Orarul de vânzare a tichetelor este acelaşi ca şi până în prezent: 10.00 – 20.00.

Aşa l-am cunoscut eu pe Regele Mihai

Era un subiect tabu înainte de ’89. Copil fiind, apoi adolescent, am reuşit să umplu ceva din g

Au trecut 100 de ani. Unde suntem?

Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire. Poate cel mai important eveniment istoric pen

Cine plătește, de fapt, prețul asumării responsabilității, în fotbal? Și la Petrolul, și pe oriunde altundeva

Tot aud de ani de zile, în fotbalul românesc, cu precădere după 1989, despre asumarea responsabi

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline