Gerovital – locul I în topul produselor de îngrijire

Redactia -

Cluj-Napoca, 17 septembrie 2012 – Gerovital ocupă locul I în Topul produselor de îngrijire, conform rezultatelor făcute publice de către Unlock Market Research pentru revista Biz. Evaluarea nu s-a făcut din perspectiva financiară, ci din perspectiva investiţiei de încredere şi afectivitate, acordată de către consumatori. Mai mult, Gerovital ocupă locul doi în Top 50 branduri româneşti, înregistrând un salt de două poziţii faţă de ediţia de anul trecut a topului. Alături de Gerovital, topul include alte două branduri aflate în portofoliul companiei Farmec Cluj-Napoca: Farmec (locul 12) şi Doina (locul 38). 

 De la lansarea sa din 1967, brandul Gerovital a evoluat continuu, sub umbrela lui aflându-se astăzi produse inovatoare, cu formulări deosebite. „Suntem onoraţi să ne aflăm pe podiumul celor mai puternice branduri româneşti, întrucât părerea consumatorilor este cel mai relevant etalon pentru activitatea oricărei companii. Ne mândrim cu o evoluţie pozitivă de la an la an, atât din punct de vedere comercial, cât şi al aprecierii tot mai mari de care ne bucurăm din partea consumatorilor. Le mulţumim pe această cale tuturor celor care ne-au trimis mesaje şi s-au implicat în toate demersurile derulate sub brandul Gerovital, în mod special pe parcursul campaniei «Hai să aducem România acasă!», a declarat Mircea Turdean, Directorul General al companiei Farmec Cluj-Napoca.