Gigi Becali nu se „linişteşte” cu achiziţionarea lui Jeremy Bokila

Redactia -

Joi, 17 ianuarie 2013, siteurile ambelor cotidiene de specialitate din capitala ţării, „Gazeta sporturilor” şi „ProSport”, au publicat declaraţii ale finanţatorului Stelei, Gigi Becali, cu privire la numele ultimului jucător vizat a fi transferat la echipa din Ghencea, acesta fiind dorit atât de patron, cât şi de antrenorul principal, Laurenţiu Reghecampf. Pentru a fi mai convingător, cel din urmă l-a pus pe ex-petrolistul Lukasz Szukala să discute telefonic cu fostul său coechipier de la Petrolul, Jeremy Bokila (foto, devansându-l pe Iulian Mamele, de la Pandurii Târgu Jiu; www.evz.ro) să afle ce intenţii actuale are. Becali a afirmat astfel la „DigiSport”, în emisiunea Fotbal Club, că „ştiţi că mereu mi-a plăcut de Bokila. El a vorbit cu Szukala şi a zis că nu vrea să se întoarcă la Petrolul. I-a dat lui Mihai Stoica numărul impresarului său şi a vorbit cu acesta. Cică ar mai avea şi alte oferte, dar a zis că jucătorul ar vrea să vină la Steaua. Are calitate mare, nu ştiu, are ceva, am încredere în el. Am vorbit cu Rednic şi mi-a zis că pe ei nu-i interesează. Eu nu am mai negociat pentru el, pentru că ştiam că îl vrea Standard. Szukala a discutat cu el şi i-a zis că n-a mai fost plătit şi Petrolul nu i-a achitat clauza de transfer definitiv. El vrea să vină, dar impresarul a zis că mai are şi alte oferte, repet. Meme Stoica i-a zis că noi nu facem licitaţie, trimitem oferta noastră şi asta e. Dacă sunt de acord, bine. Dacă nu, noi nu suntem disperaţi”.

În schimb, contactat de televiziune sport.ro şi chestionat pe acelaşi subiect, managerul sportiv al SC FC Petrolul, Marius Nicolae, a precizat că „Bokila este jucătorul nostru până la vară şi nu înţeleg de ce se vorbeşte atât la TV despre transferul lui. Niciun oficial al vreunei altei echipe nu are voie să-l contacteze, atâta timp cât este sub contract cu clubul nostru. Jeremy a fost influenţat de anumiţi impresari să semneze cu Standard Liege, deşi preşedintele belgienilor a spus că nu îl doreşte, pentru că s-au transferat deja alţi atacanţi. Fotbalistul este plătit la zi, chiar şi pe luna decembrie 2012. Impresarii lui mi-au spus la telefon că ar fi răcit, că ar fi înzăpezit, dar că va pleca de la Petrolul doar pe 1,5 milioane de euro”!