Guvernul a luat măsuri pentru combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaționale

Redactia -

Guvernul a luat măsuri pentru combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaționale

Guvernul a aprobat ieri, prin modificarea Codului fiscal, o serie de măsuri cu impact benefic atât economic, cât și social.

În domeniul impozitării societăților, Ordonanța de urgență adoptată în ședința de astăzi revizuiește sistemul de impunere a microîntreprinderilor, astfel încât vor beneficia de impozit de 1% pe veniturile realizate și IMM-urile care realizează venituri de la 500.000 euro la 1.000.000 euro și care în prezent plătesc impozit de 16% pe profit.

Publicitate

De asemenea, se elimină condiția privind realizarea de venituri din consultanță și management. Menționăm că în prezent, firmele care obțin venituri din consultanță și management pot plăti impozit pe veniturile microîntreprinderilor, dacă aceste venituri nu depășesc 20% din veniturile totale.

Totodată, se includ în acest sistem și persoanele juridice care nu intrau sub incidența acestui impozit (persoanele juridice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, din domeniul bancar, al jocurilor de noroc și din domeniul extracției resurselor naturale).

Măsura este benefică mediului de afaceri având în vedere scăderea sarcinii fiscale și reducerea costurilor aferente calculului și administrării impozitului.

Totodată, ordonanța transpune în legislația națională prevederile Directivei 2016/1164/UE, pentru combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaționale, prin:

— limitarea deductibilității dobânzilor;

— introducerea impozitării la ieșire — previne erodarea bazei impozabile în cazul unui transfer de active în afara României;

— consolidarea regulii antiabuz, ce va permite autorităților române să refuze contribuabililor beneficiile fiscale obținute din aranjamente abuzive;

— introducerea normelor privind societățile străine controlate (SSC) ce au ca scop împiedicarea evitării plății impozitelor prin devierea veniturilor către filiale din paradisuri fiscale.

Swisso
Swisso