Timpul estimat pentru citirea articolului este 32 secunde

Premierul Greciei, George Papandreou, a declarat că guvernul va cumpăra, cel mai probabil, acţiuni în câteva bănci greceşti, ca urmare a deciziei privind reducerea la jumătate a datoriei Greciei şi a celei privind recapitalizarea instituţiilor financiare.

„Probabil, unele acţiuni ale băncilor vor fi naţionalizate”, le-a spus Papandreou reporterilor la Bruxelles, după încheierea summit-ului european care a durat 10 ore. 
Oficialul elen nu a oferit detalii în legătură cu băncile incluse în programul de naţionalizare şi nici în legătură cu nivelul participaţiilor pe care intenţionează să le aibă guvernul grec.


M-am săturat până peste cap de manelişti!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 196 secunde Florin Salam este un artist care apare î

1 Mai, mârlanii şi seminţele

Timpul estimat pentru citirea articolului este 147 secunde Am ieşit ieri cu familia în poate singu

Petrolul ’52 câștigă, fără adversar, cel mai important „meci”. Dar cu ce preţ!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 187 secunde Gata, se ştie deja că singura participa

Ploieștenii în marea epopee națională a întregirii neamului

Timpul estimat pentru citirea articolului este 753 secunde După cum este bine cunoscut, România in

Inline
Inline