Găzarii au mai achiziționat un mijlocaș străin, uruguayanul Juan Angel Albin

Redactia -

Găzarii au mai achiziționat un mijlocaș străin, uruguayanul Juan Angel Albin

După ce i-a semnat în această săptămână pe fundașul dreapta român Marian Dean Beța, internațional de tineret, și pe mijlocașul stânga spaniol Walter Fernandez Balufo, împrumutat pentru un sezon de la clubul belgian Lokeren, cu o clauză de cumpărare defintivă, conducătorii de la SC FC Petrolul Ploiești au făcut public vineri, 6 septembrie 2013, încă un transfer – cel al altui mijlocaș străin, uruguayanul Juan Angel Albin (foto, în dreapta, alături de acționarul unic Daniel Capră; www.fcpetrolulro). De subliniat că – de când este patron al echipei găzarilor, adică din primăvara anului 2012 – este pentru prima oară când Daniel Capră apare în fotografia de prezentare a unui jucător nou-transferat!

Albin a evoluat vreme de șapte ani în Primera Division, la echipele Getafe (2006-2011), la care a jucat și actualul său antrenor principal, Cosmin Contra, și Espanyol Barcelona (2011-2013), de la ultima revenind, pentru puțină veme, în țara natală, la primul său club, Nacional Montevideo. În vârstă de 27 de ani, Juan Angel Albin și-a pus apostila pe un contract întins până la finele acestei ediții de campionat, având prevăzută și o clauză de prelungire a angajamentului cu SC FC Petrolul, pentru o perioadă care nu a fost specificată. Cu prilejul acestui nou transfer, președinte consililui de administrație, Daniel Capră, a declarat pentru siteul oficial clubului că, „aşa cum am promis, am căutat să transferăm, în această perioadă, jucători de mare valoare. Juan Angel Albin şi Walter Fernandez au experienţă căpătată în campionate puternice din Europa, în vreme ce Marian Dean Beţa este un fotbalist tânăr, de perspectivă. Sunt convins că am devenit mai puternici şi jucătorii nou-veniţi ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivele propuse”.