Găzarii şi-au definitivat programul, pe zile şi ore, al primelor două meciuri din cel dintâi turneu

Redactia -

Petroliştii au reuşit să acopere şi cea de-a patra dată liberă din programul de meciuri-test din cantonamentul de la Lara, din regiunea Antalya. Astfel, acum se ştiu şi zilele, şi orele la care vor da piept cu echipe din primele ligi ale Croaţiei şi Azerbaidjanului. Astfel, sâmbătă, 26 ianuarie 2013, de la ora 17.00 (aceeaşi în România), „lupii” vor sări peste un antrenament şi se vor confrunta, amical, cu ocupanta locului al cincilea din ierarhia primei divizii din Croaţia, Slaven Belupo. Apoi, marţi, 29 ianuarie, de la aceeaşi oră, adversară le va fi tot o formaţie clasată pe poziţia a V-a, dar din cel dintâi eşalon azer, FK Qabala, la care reamintim că a fost transferat recent internaţionalul Cristian Pulhac, ex-fundaşul stânga al lui Dinamo Bucureşti. După două zile, ora de debut urmând a fi stabilită ulterior, va veni rândul unei alte formaţii din liga I a Azerbaidjanului, secondanta liderului acestui campionat, FK Simurq Pesakar. În sfârşit, cu o zi înaintea revenirii acasă, Petrolul va combate, pe 2 februarie, cu trupa chineză antrenată de Radomir Antic, Shandong Luneng (locul 10, în cea dintâi divizie din ţara asiatică). Şi la acest test urmează să fie stabilită ora de începere, în zilele următoare.

De subliniat că niciuna dintre partidele de la Lara nu va putea fi urmărită pe micile ecrane de către fanii „galben-albaştrilor”, care vor trebui să aibă răbdare până la al doileaSebastian_Achim_si_Nacho_Marinez_la_Lara_24.I.2013_fcpetrolul.ro stagiu, de la Belek, care va lua startul pe 6 februarie, atunci când se va avea parte de adversari mai cu nume, precum slovenii de la NK Maribor, bulgarii de la Litex Loveci sau, mai ales, sârbii de la Steaua Roşie Belgrad. Aceste jocuri au şanse mari de a fi preluate în direct de către postul de televiziune DigiSport, care şi-a anunţat prezenţa în Turcia către finele acestei luni.

Joi, 24 ianuarie, a facut antrenament normal şi Ovidiu Hoban, menajat în primele zile, din cauza unei viroze, i-a trecut răceala şi lui George Galamaz şi se pregăteşte (foto sus, Cosmin Contra în mijlocul câtorva dintre elevii săi; www.fcpetrolul.ro). În schimb, suferind o entorsă, Sebastian Achim (foto jos, supervizat de către noul preparator fizic spaniol Nacho Martinez) s-a pregătit separat şi nu va fi inclus în lotul pentru meciul cu Slaven, care va fi găzduit de „Miracle Sports Center”, bază unde echipa se antrenează zilnic, aflată la circa 10 minute distanţă de mers cu autocarul de hotelul unde este cazată delegaţia ploieşteană, „Miracle Resort”. Pentru disputa cu FK Qabala, „lupii” se vor deplasa la „Gloria Sports Center”, din Belek, acolo unde se vor şi pregăti în al doilea stagiu. A fost deja la faţa locului, potrivit siteului clubului, antrenorul principal Cosmin Contra, pentru a vedea condiţiile de cazare şi antrenamente, dar şi pentru a se întâlni cu fostul său antrenor, Antic, la „Sueno Golf Hotel”. În acest stabiliment vor locui ploieştenii de pe 6 până pe 18 februarie.