Găzarii tratează cu doi fundaşi centrali de picior stâng

Redactia -

Imediat după primul test de la Seekirchen, disputat în compania formaţiei locale de amatori, antrenorul „lupilor”, Mircea Rednic, a făcut publice primele sale concluzii, postate peSedinta_inainte_de_antrenamentul_din_4_iulie_2012_fcpetrolul.ro www.fcpetrolul.ro. Rednic a declarat că „am înscris patru goluri, ne-am creat foarte multe ocazii şi pot să spun că atacul a mers bine. Am primit însă trei goluri, ceea ce este inadmisibil. Eu îi înţeleg pe jucători, pentru că vin după aproape o lună de antrenamente foarte grele, de sacrificii, dar nu e normal să facem astfel de greşeli. Asta este lipsă de concentrare”!

Preocupat de jocul slab al defensivei, îndeosebi al camerunezului Vincent Bikana, dar nu numai, tehnicianul a mărturisit că se fac eforturi pentru a se completa lotul pe acest post deficitar: „Avem probleme pe zona centrală, ne trebuie un fundaş central de picior stâng. Suntem în discuţii cu doi jucători. Sperăm ca, în zilele următoare, să ajungem la o înţelegere. Trebuie să aducem fotbalişti, să avem concurenţă, pentru că toate echipele s-au întărit şi campionatul va fi foarte greu. Iar noi, la obiectivele pe care ni le-am propus (n.r. – locurile I-IV şi câştigarea Cupei României), trebuie să ne prezentăm foarte bine”. Înaintea antrenamentului de dimineaţă, din 4 iulie 2012, de la Waidring, Mircea Rednic şi-a „băgat în şedinţă” jucătorii, pentru a discuta ce s-a întâmplat în meciul contra echipei SV Seekirchen (foto; www.fcpetrolul.ro). Pentru ei urmează primul test cu adevărat dificil, cel împotriva ciprioţilor de la Anorthosis Famagusta, vineri, 6 iulie 2012, cu începere de la ora locală 18.00 (19.00, în România). Rămâne de văzut dacă, atunci, Rednic îii va arunca în luptă şi pe belgienii Patrick Dimbala Mawongo şi Julian Bisconti, nefolosiţi în primul meci amical din Austria.