Hamza Younes câștigă trofee pentru Petrolul și când a ajuns la Botev Plovdiv!

Redactia -

Hamza Younes câștigă trofee pentru Petrolul și când a ajuns la Botev Plovdiv!

Autor al patru goluri pentru Petrolul Ploiești, în ultimele etape disputate în Liga I din România, în anul 2013, ex-golgheterul trupei găzarilor, Hamza Younes (foto, în echipamentul formației bulgare Botev Plovdiv; www.digisport.ro), a fost declarat „Fotbalistul lunii decembrie”, în urma sondajului făcut de siteul postului de televiziune care transmite cele mai multe partide din primul eșalon autohton. Cum Younes a fost vândut de conducerea clubului „lupilor”, în pauza de iarnă, la o formație din liga similară a țării vecine de la sud de Dunăre, o echipă de la „DigiSport” s-a deplasat peste graniță și i-a predat trofeul, chiar la debutul său oficial în echipamentul actualei sale trupe din Bulgaria. Momentul a fost cu atât mai fericit, cu cât Hamza a avut un prim joc foarte bun la Plovdiv, echipa locală, Botev, terminând la egalitate cu liderul la zi, Ludogoreț Razgrad, proaspătă învingătoare, in Italia, a celebrei Lazio Roma, în Europa League. Ca și, cu o zi mai înainte, fostul său coechipier de la Petrolul, Damien Boudjemaa, autorul unui gol pentru Slavia Praga, încă principalul marcator al „galben-albaștrilor” a reușit să înscrie și el, bifând o „dubl” și fiind aproape chiar de un hat-trick, într-un meci încheiat cu scorul de 2-2!

După ce a intrat în posesia premiului, Hamza Younes a declarat, pentru www.digisport.ro,„Petrolul m-a ajutat și eu am ajutat-o. Le mulțumesc fanilor, am avut o relație specială cu ei. De asemenea, tuturor celor care m-au ajutat la Petrolul le mulțumesc. Mi-e dor de România, mi-e dor de echipa mea, mi-e dor de fani, de toată lumea, de prieteni, de jucători, de toți„! Oare, așa vorbește un fotbalist care ar fi plecat de la Ploiești împins doar de câștigul pecuniar superior? Ori…?