Timpul estimat pentru citirea articolului este 129 secunde

După ce că au avut-o vacanţă foarte scurtă de iarnă, reluând pregătirile, ba chiar şi meciurile amicale, imediat după zilele libere de Anul Nou, handbalistele de la CSM Ploieşti s-au văzut şi bătute, în capitala ţării, de către echipa din Liga Naţională care poartă acelaşi nume cu al lor. Deşi a fost vorba despre un joc-test, înfrângerea nu i-a căzut bine antrenorului Gheorghe Ionescu, care a fost  totuşi diplomat în declaraţii, pentru a nu-şi întrista şi mai mult fetele la debutul lui 2012. CSM Bucureşti, partener devenit tradiţional în partidele amicale, s-a impus cu scorul de 29-25 (16-13), după un joc în care buturile ploieştencelor au fost apărate de Carmen Tănase şi Alina Vişan. În faţa acestora au combătut Andreea Dospin, care a marcat de patru ori, Daniela Crap (3), Janina Luca (2), Aneta Barcan (2), Nicoleta Alexandrescu (7), Adriana Vasilescu (2), Oana Bidaşcu (3), Codruţa Zavragiu (1), Alina Moroianu (1), Cristiana Nica, Ramona Ştefan şi Raluca Năstase. Lipseşte în continuare, nerefăcută după o accidentare serioasă, Laura Zafiriadis.

După întâlnirea-test de la Bucureşti, Gigi Ionescu a declarat că “a fost un joc bun şi nu a contat atât de mult rezultatul. Şi dacă am fi câştigat noi nu conta foarte mult pentru mine. Important a fost că am avut posibilitatea să întâlnim o echipă din Liga Naţională, că am rulat tot lotul de jucătoare şi că am văzut unele lucruri pozitive în exprimarea echipei. E drept, fetele au ratat foarte mult, dar era oarecum normal, din moment ce au avut şapte zile de pauză în lucrul cu mingea”. Vineri, 6 ianuarie 2012, şi sâmbătă, 7 ianuarie 2012, Dospin şi coechipierele sale vor avea parte de alte două meciuri amicale, de data aceasta găzduite de sala polivalentă din Plopeni, acolo unde ele şi evoluează în campionat. Adevrsare le vor fi, de fiecare dată, componentele lotului naţional de tineret al României, care se află într-un cantonament de pregătire în oraş.ul prahovean. Jocul contra CSM Bucureşti şi cele două care îi vor urma vor avea darul de a-l lămuri pe tehnicianul fetelor de la CSM Ploieşti asupra efectivului cu ajutorul căruia se va continua în Liga Naţională. Ionescu mai aşteaptă însă cel puţin două handbaliste noi, un portar şi un pivot, după ce două dintre echipierele de pe acest post, Livia Buzilă şi, respectiv, Ramona Ruscior, au întrerupt activitatea sportivă, urmând a deveni mame.

 

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 196 secunde Florin Salam este un artist care apare în topul căutărilor Google înaintea tuturor Florinilor celebri din ţara asta. Acuma, depinde de g

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Timpul estimat pentru citirea articolului este 143 secunde Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „înainte”  era mai bine, am un mesaj:  D

Uite Vagner, nu (mai) e Vagner!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 218 secunde FC Petrolul Facebook Official a oferit informația conform căreia clubul găzarilor s-a despărțit amiabil de fotbalistul Alexandru Vagner,

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Timpul estimat pentru citirea articolului este 267 secunde Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurarea unui regim sălbatic de exploatare econ

Inline
Inline