Timpul estimat pentru citirea articolului este 88 secunde

Nici nu s-au desfăşurat bine câteva etape din campionatul Ligii Naţionale de handbal feminin, că întrecerile au şi intrat, după week-end-ul trecut, într-o pauză destul de lungă. Astfel încât, pentru a-şi ţine fetele în priză, cât de cât, în această perioadă de relaş competiţional oficial, antrenorul echipei CSM Ploieşti, Gheorghe Ionescu, le-a programat două meciuri-test, profitând de relaţiile stabilite în vară, înainte debutul LN. Ionescu a declarat că, deoarece adversarele, din campionat, de la CSM Bucureşti au venit de nu mai puţin de trei ori la Ploieşti, pentru a combate cu elevele sale, de data aceasta, îşi va deplasa echipa în capitala ţării, pentru a întoarce măcar o vizită. Dar, în acelaşi timp, tehnicianul spera ca oficialii de la o altă oponentă din Liga Naţională, fostă parteneră de jocuri amicale, ACS Corona Braşov, să fie de acord cu o deplasare la Ploieşti a trupei lor. Asta, a explicat Gigi Ionescu, pentru că şi CSM Ploieşti a acceptat să meargă în urbea de la poalele Tâmpei, pentru un meci de pregătire. Testul din Bucureşti este programat la sfârşitul săptămânii, iar cel cu Braşovul, marţi, 25 octombrie.

Pentru viitoarele două partide din campionat, care vor avea loc la Sala Polivalentă din Plopeni, pe 5 şi 12 noiembrie, în compania formaţiilor SCM Craiova şi, respectiv, Universitatea Neptun Constanţa, mai slab cotate decât gruparea ploieşteană, antrenorul CSM-ului a precizat că intenţionează să repete „faza de apărare şi organizarea jocului pe faza de atac, astfel încât să nu mai ratăm aşa de mult, cum s-a întâmplat până în prezent.”

M-am săturat până peste cap de manelişti!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 196 secunde Florin Salam este un artist care apare î

Nesimţirea la putere

Timpul estimat pentru citirea articolului este 149 secunde Nesimţirea e la putere în România. Ne-

De ce dacă i se zice FC Petrolul va fi tot timpul… (și) Petrolul ’52!

Timpul estimat pentru citirea articolului este 194 secunde Absolut inexplicabil, în opinie personal

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Timpul estimat pentru citirea articolului este 267 secunde Imediat după ocuparea județului Prahova

Inline
Inline