Henric al IV-lea, la Ploieşti

Redactia -

Henric al IV-lea, la Ploieşti

Duminică 22 septembrie, 2013, în faţa Colegiului „Mihai Viteazul” din Ploieşti, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma şi Philippe Gustin – ambasadorul Franţei la Bucureşti, au inaugurat bustul Regelui Franţei Henric al IV-lea (1589–1610), contemporan cu voievodul Mihai Viteazul. Documentele istorice ale vremii consemnează, prin tablouri şi acte, prietenia şi relaţiile diplomatice dintre cei doi conducători. Cheltuielile totale pentru turnarea bustului – realizat în bronz de sculptorul ploieştean Constantin Ionescu (Crocodilul) – au fost suportate de Societatea Cultural-Istorică “Mihai Viteazul”. Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a anunţat că în luna decembrie, în aceeaşi locaţie va fi inaugurat şi bustul voievodului Mihai Viteazul.

La eveniment au mai participat Rodica Paraschiv – subprefectul județului, Fabioara Ionescu – administratorul public al județului, consilierii județeni Rareș Enescu, Bogdan Toader, Cătălin Niță și Niculescu Diana, reprezentanți ai Alianţei Franceze ai instituților de cultură din Județ și ai Colegiului „Mihai Viteazul”.