Huliganii – interzişi pe viaţă pe „Ilie Oană”

Redactia -

Huliganii – interzişi pe viaţă pe „Ilie Oană”

 

 

 

Comunicat de presă FC Petrolul Ploieşti

 

În urma analizării situaţiei create în timpul desfăşurării partidei FC Petrolul – Steaua Bucureşti, Consiliul de Administraţie al FC Petrolul Ploieşti, întrunit în data de 01.11.2011, prezintă următorul comunicat de presă:
Clubul FC Petrolul Ploieşti se delimitează strict de incidentele grave ce au avut loc în timpul jocului şi precizează următoarele: 1. Considerăm tot ceea ce se întâmplă în aceste zile reprezintă un atac concertat împotriva clubului, a imaginii sale şi chiar a viitorului său. Rugăm organele de anchetă să investigheze cazul, iar pentru aceasta clubul va pune la dispoziţie înregistrările video, făcute cu propriul sistem de supraveghere.
2. Clubul FC Petrolul este nemulţumit de prestaţie firmei de protecţie şi pază SC Galant Security SRL şi îşi rezervă dreptul de a solicita daune.
3. Persoanelor care vor fi identificate că au participat la evenimentele din timpul jocului le va fi interzis pe viaţă dreptul de acces pe stadionul „Ilie Oană”.
4. Clubul FC Petrolul regretă cele întâmplate şi îşi cere scuze jucătorilor implicaţi, clubului Steaua şi tuturor suporterilor petrolişti.

Preşedinte al Consiliului de Administraţie
Alexandru Crângu