Şi-a convins colega să-i dea mobilul şi bijuteriile

Redactia -

Şi-a convins colega să-i dea mobilul şi bijuteriile

Poliţiştii Secţiei nr. 3 Ploieşti au fost sesizaţi ieri cu privire la faptul că în timp ce se afla pe stradă, o minoră în vârstă de 15 ani a împrumutat unei foste colege un telefon mobil , un ceas de mână, şi bijuterii, pe care aceasta a refuzat să i le restituie.

Echipa operativă care a efectuat primele cercetări a stabilit că în jurul orei 12.30, minora s-a întâlnit pe stradă cu o fostă colegă de şcoală, care motivând că are de rezolvat o problemă personală a determinat-o să o însoţească până în zona centrală a municipiului.

Aici, colega, în vârstă de 15 ani, i-a cerut telefonul mobil, un cercel, ceasul de la mână şi un inel, pe care a refuzat să i le mai restituie. La scurt timp, ea a  amanetat bijuteriile, păstrând celelate bunuri.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere, urmând a fi luate măsurile legale.