Şi anul acesta, iepuraşul de Paşte a fost ajutat de poliţiştii prahoveni

Redactia -

Şi anul acesta, iepuraşul de Paşte a fost ajutat de poliţiştii prahoveni

Ca în fiecare an, cu ocazia Sărbătorilor pascale, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova încearcă să aducă un zâmbet pe feţele semenilor noştri mai puţin norocoşi, pe care viaţa i-a adus în situaţia de a fi insituţionalizaţi în diferite centre de acest gen aflate pe raza judeţului. Astfel, prin contribuţii personale şi benevole, poliţiştii au încercat să-i facă să uite că viaţa nu a fost deloc blândă cu ei, aducându-i în situaţia de a fi instituţionalizaţi în diferite centre de îngrijire şi asistenţă socială. Ca şi în anii precedenţi, „beneficiari” au fost cei 47 de copii din cadrul Centrului de Plasament şi Îngrijire de Zi Filipeştii de Târg şi cei 100 de bătrâni din Căminul de Îngrijire şi Asistenţă Lilieşti.