Iluminatul din centrul Ploieştiului oprit pentru o oră, de Ziua Pământului

Redactia -

Iluminatul din centrul Ploieştiului oprit pentru o oră, de Ziua Pământului

Primăria Municipiului Ploiești, prin Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești, susține “Ora Pământului” 2017, eveniment ecologic organizat de către World Wilde Fund for Nature și derulat în acest an la Ploiești cu titlul  “Ora în care gândim responsabil!”.

Municipalitatea ploieșteană a decis astfel ca, sâmbătă, 25 martie 2017, în intervalul orar 20.30 – 21.30, iluminatul public în zona centrală (Centrul Civic și Bulevardul Independenței) să fie oprit pentru a atrage atenția asupra problemelor grave cauzate de schimbările climatice cu care se confruntă planeta noastră, dar și pentru ca cetățenii să realizeze că este necesar să facem lucruri benefice pentru mediul înconjurător.

Facem apel la ploieșteni să susțină Ora Pământului în data de 25 martie, între orele 20.30 – 21.30 și să oprească consumul de energie din locuințe, devenind astfel voluntari n cadrul campaniei Ora Pământului.

Reamintim că, în fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour.

Din 2011, Earth Hour a intrat în etapa Mai mult decât o oră pentru planetă (Beyond the Hour), în care oamenii de pretutindeni sunt îndemnați nu numai să stingă lumina pentru o oră, ci să se angajeze în acţiuni responsabile față de factorii de mediu în fiecare zi și să-și schimbe comportamentul pentru a avea un impact mai mic asupra naturii.

În 2013, Ploieștiul a luptat pentru a deveni Capitala Earth Hour, iar competiția ne-a oferit locul trei. La ediția din anul 2016, peste 7000 de oraşe din peste 178 de țări au stins lumina cu ocazia Earth Hour.