Odată instalat noul tandem de pe banca teh ică a Astrei, Bogdan Stelea-Eusebiu Tudor, ambii posesori de licenţă PRO, conducătorii clubului din „9 Mai” fac eforturi pentru a le pune la dispoziţie un lot aproape nou, deoarece destui jucători din fostul efectiv au fost îndepărtaţi deja din „9 Mai”. Preşedintele executiv Dinu Gheorghe, scăpat de grija aducerii unui nou antrenor principal, în persoana ex-internaţionaului din „Generaţia de Aur, se ocupă în mod direct acum de transferuri. Astfel, după ce a fost avansată, nu şi confirmată oficial, aducerea de la Gloria Bistriţa a unui internaţional de tineret, Paul Anton, se vorbeşte de încă un închizător al aceleiaşi selecţionate tricolore.

În ceea ce priveşte numele celui vizat, oficialul astriştilor a recurs la o „ghicitoare”, imediat după partida oficială dintre echipele naţionale de tineret ale României şi Slovaciei, de la Mogoşoaia, din cadrul preliminariilor Campionatului European „U 21”. Astfel, „Vamă” a declarat că Astra este interesată să-l împrumute pe unul dintre internaţionalii de tineret ai Stelei. Iar cum Mihai Răduţ – căpitanul acestei reprezentive, în confruntarea cu slovacii – a fost deja detaşat la Pandurii Târgiu Jiu, pentru un sezon, în schimbul lui Mihai Pintilii, a fost lesne de dedus că este vorba despre Lucian Filip (foto; gsp.ro). Adică, mijlocaşul defensiv tocmai revenit la clubul din Ghencea, de la Concordia Chiajna, echipă la care a avut un retur foarte bun sub bagheta lui Laurenţiu Reghecampf, cel care îl luase cu el de la FC Snagov, unde fusese împrumutat de către Steaua. Filip a fost autorul celui de-al doilea gol al tinerilor tricolori, în victoria cu 2-0, el înscriind în urma unei lovituri libere executată de la 17 metri, ca urmare a ieşirii cu mingea în mâini dincolo de limitele careului mare a imprudetnului portar al Slovaciei „U 21”.

Aşa l-am cunoscut eu pe Regele Mihai

Era un subiect tabu înainte de ’89. Copil fiind, apoi adolescent, am reuşit să umplu ceva din g

Da, tovarăși, era mai bine „înainte”! Să vă reîmprospătez memoria

Pentru că tot a fost 23 august şi apar pe Facebook tot felul de indivizi care afirmă că  „în

Familia Petrolului de azi

În mai bine de șase decenii de viață alături de Petrolul, mi-a fost dat să văd generații pes

Nicolae Iorga, victimă a ocupației germane

Imediat după ocuparea județului Prahova de către trupele germane, acestea au trecut la instaurare

Inline
Inline