În două săptămâni vine un val de gripă din Europa!

Redactia -

O epidemie de gripă a lovit Europa și medicii prahoveni cred că nu mai este mult până când și județul nostru se va confrunta cu această problemă. În țări precum Polonia, Elveția și Franța a fost declarat cod roșu ca urmare a numărului mare de îmbolnăviri de gripă și se estimează că persoanele care vor să se imunizeze mai au la dispoziție aproximativ două săptămâni.

Vaccinarea este soluția optimă de prevenire a gripei și, conform conducerii Direcției de Sănătate Publică Prahova în județ există suficiente doze de vaccin antigripal.

De menționat faptul că specialiștii au constatat că virusul gripal nu a dezvoltat tulpini noi, astfel că vaccinul care se poate face în prezent asigură imunizarea.