În Liga Naţională, ploieştenii nu au probleme

Redactia -

Reveniţi în sala de sport de la Brazi la numai trei zile după înfrângerea în faţa echipei finlandeze Joensuun Kataja, în etapa a IV-a din întrecerile grupei B a EuroChallenge Cup, campionii en-titre de la CSU Asesoft Ploieşti au bifat partida a 10-a din actuala ediţie a Ligii Naţionale de baschet, în compania formaţiei BC Csikszereda Miercurea Ciuc. A fost, ca şi la întâlnirea precedentă de acasă cu Dinamo Bucureşti, un galop de sănătate, în prima repriză, al jucătorilor lui Vladimir Arnautovic, încheiat – după 40 de minute – cu scorul de 95-69 (28-15; 28-16; 23-22; 16-16). În urma mai multor rezultate neaşteptate din această rundă, clasamentul s-a strâns foarte mult, de la locurile IX în sus, SCM Universitatea Craiova (17 puncte) fiind despărţită de liderul la zi, CS Municipal Oradea (19), numai de două lungimi! Asesoftul ocupă, în prezent, poziţia a VII-a, imediat peste „U”-Mobitelco Cluj-Napoca, şi are, în ordine, deasupra pe BC Timişoara, Energia Rovinari, CS Municipal Bucureşti, BC Mureş Târgu Mureş, CS Gaz Metan Mediaş şi, respectiv, CS Municipal Oradea. Facem menţiunea că medieşenii au un joc în plus disputat şi 18 puncte, în ierarhie. În acest context, în care multe grupări alternează succesele cu înfrângeri, este cât se poate de clar că avem parte de cel mai echilibrat campionat din ultimii ani, destule cluburi fortificându-şi  loturile pentru a face faţă cu brio competiţiei.

În partida cu ciucanii, ploieştenii au demarat în trombă şi au rezolvat soarta acesteia după primul sfert. În al doilea a fost un scor aproape identic, oaspeţii punctând doar oFetele_de_la_CSM_Targoviste dată în plus. În schimb, repriza secundă a fost echilibrată şi pe parchet şi pe tabelă, ardelenii reuşind două parţiale la care nu ar fi visat, încheiate la diferenţă de o lungime, respectiv la egalitate. Dar, fireşte, fără a ameninţa victoria gazdelor, care erau deja cu gândul la deplasarea de la Samara, acolo unde miercuri, 5 decembrie 2012, se vor confrunta cu ruşii de la Krasnye Krylia, ce va debuta la 19.00 (oia României), în sala locală, „MTL”. De urmărit dacă, în condiţiile în care ploieştenii nu mai au nicio şansă de calificare, postul de televiziune sport.ro va mai prelua în direct această dispută.

CSU ASESOFT: Adrian Tudor (2 puncte), Darius Hargrove (9; 1×3), Ivars Timermanis (8; 2×3), Cătălin Burlacu (11; 1×3), Vladimir Tica (12)/Aleksandar Vlahovic (10; 1×3), Szijarto Levente (7; 1×3), Virgil Stănescu (23), Robert Nyakundi (5; 1×3), Vlad Negoiţescu (8), Vlad Dumitrescu, Adrian Movileanu. Antrenor: Vladimir Arnautovic.

BC CSIKSZEREDA: Franjo Bubalo (9; 1×3), Zack Henifin (8), Saşa Avalic (5; 1×3), Marijo Hajdic (13), Franko Filipovic (12; 2×3)/Jonathan Dupre (12; 2×3), Vlad Corpodean (5; 1×3), Vlad Dogaru (2), Sabin Faur (3; 1×3), Vita Andras, Lokodi Matyas. Antrenor: Botond Laszlofy.

Au arbitrat: Alexandru Olaru (Bucureşti), Bogdan Podar (Cluj) şi Dragoş Nicolae (Bucureşti).

Comisar FRB: Gheorghiţă Mădârjac (Bucureşti).

De subliniat numărul mai mare de jucători cu prenumele de Vlad, de la cele două combatante: Negoiţescu, Dumitrescu, respectiv Corpodean şi Dogaru (în dreapta, marcându-l pe Vlahovic, aflat la minge; Foto: Mirela Oprea), fundaşul oaspeţilor făcând parte, ani buni, din efectivul gazdelor partidei de la Brazi şi fiind primit cu aplauze de către cei 300 de spectatori. Celor patru li s-a adăugat… Vladimir Tica. La partidă au fost de faţă și trei baschetbaliste ale campioanei României, CSM Târgoviște, echipă participantă cu succes, în premieră absolută, la grupele Euroligii. Una dintre ele este şi agentul baschetbalistului leton de la CSU Asesoft, Ivars Timermanis. E vorba despre compatrioata acestuia, Elina Babkina (în mijloc, Foto: Mirela Oprea). Alături de ea s-au aflat colegele de echipă Milka Bjelica (în stânga), din Muntenegru, și rusoaica Ksenia Tikhonenko (în dreapta). Fetele au primit, la finele întâlnirii, tricouri din partea trupei „alb-albaştrilor”. În altă ordine de idei, antrenorul Asesoftului nu l-a înscris în raportul de joc pe Vukaşin Mandic, preferându-l pe tânărul Movileanu, ceea ce întăreşte ideea că sârbul este pe făraş, urmând să-i fie reziliat contractul, în pauza comeptiţională din această iarnă. Un semn tot mai încurajator l-a primit însă Dado Arnautovic din partea junelui pivot Negoiţescu, care – în cele 13 minute şi 13 secunde cât a fost pe teren – a reuşit 8 puncte, culminând cu un superb slam-dunk, după o pasă de manual a lui Vlahovic.